Preşedintele rus Vladimir Putin poate deveni "destul periculos şi nesăbuit" dacă se va simţi încolţit în urma evoluţiei nefavorabile pentru el a războiului din Ucraina, a declarat directorul CIA, Bill Burns, într-un interviu acordat postului CBS, relatează Agerpres.

"Putin are de ce să fie îngrijorat, nu doar pentru ce se întâmplă pe câmpul de luptă în Ucraina, ci şi pentru ce se întâmplă la el acasă (în Rusia) şi pe plan internaţional", a remarcat Burns.

Directorul CIA a observat în special faptul că, în pofida promisiunii făcute de China în februarie pentru "o prietenie fără limite", Beijingul a refuzat să ofere Moscovei sprijinul militar cerut de Putin şi în plus China şi-a "controlat entuziasmul faţă de modul în care Rusia duce războiul" în Ucraina.

Provocările tot mai mari cu care se confruntă Rusia i-au lăsat lui Putin puţine opţiuni, făcându-l potenţial mai periculos, a atenţionat Bill Burns.

"Un Putin încolţit, un Putin care se simte pus cu spatele la zid, poate fi destul de periculos şi nesăbuit", a concluzionat directorul CIA.

Avertismentul său vine în timp ce trupele ucrainene continuă să câştige teren în contraofensiva lansată contra celor ruse în teritoriile ocupate de acestea din urmă în estul şi sudul Ucrainei.

Retail jobs

Statele occidentale, SUA în special, continuă să susţină militar Kievul, furnizându-i acestuia arme şi muniţii moderne care au provocat mari pierderi umane şi materiale armatei ruse.

De la începutul invaziei ruse, în februarie, Washingtonul a oferit Kievului o serie de pachete de ajutor militar ce însumează până în prezent circa 16,8 miliarde de dolari.

Un nou astfel de pachet, în valoare de 625 de milioane de dolari, urmează să fie anunţat curând. Acesta va cuprinde încă patru lansatoare multiple de rachete HIMARS, 16 obuziere de calibrul 155 mm şi alte 16 de calibrul 105 mm, plus muniţia aferentă, echipamente ce vor fi livrate din stocurile armatei americane.

Întrebat marţi despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media.

Citeste si:
Directorul CIA: Circa 14.000 de ruși au fost arestați în timpul...
Directorul CIA: Circa 14.000...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F