Estonienii şi-au sporit sprijinul deja extins pentru armata ucraineană prin livrarea unei saune mobile pentru soldaţii care îndură iarna friguroasă pe linia frontului, relatează dpa, preluat de Agerpres.

Sauna instalată pe un vehicul militar a fost recent trimisă armatei ucrainene, alături de o instalaţie pentru duşuri şi o spălătorie în alte două camioane, potrivit relatărilor canalului public estonian ERR şi săptămânalului de ştiri Maaleht.

"Este o facilitate cu trei instalaţii care le permite soldaţilor să meargă la saună, să facă un duş şi apoi să se odihnească. Şi, în acelaşi timp, să-şi spele şi să-şi usuce hainele", a declarat dezvoltatorul tehnic Siim Nellis, înainte ca echipamentul să fie trimis din Estonia. "Este un lucru foarte important pentru a menţine un moral bun şi o sănătate bună", a adăugat el.

Prima unitate care va primi sauna mobilă este un batalion de voluntari ucraineni care se luptă cu unităţi ruse pe linia frontului din luna martie.

Cele trei camioane care includ sauna, duşurile şi spălătoria pot fi mutate sau deghizate cu plasă de camuflaj pentru a evita atacurile ruse.

Potrivit relatărilor, aceste trei unităţi ar trebui să poată deservi 400 de soldaţi pe săptămână. Sistemul a fost dezvoltat printr-o iniţiativă comună a organizaţiilor de ajutor, Liga de apărare estoniană formată din voluntari şi fabricantul saunei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri