România avea în 2022 cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 25,4%, în condiţiile în care media la nivelul blocului comunitar era de 6%, arată datele publicate de Eurostat.

Potrivit acestor date, ţările UE cu cea mai mare proporţie de tineri care se confruntă cu deprivare materială şi socială severă au fost România (25,4%), Bulgaria (18,6%) şi Grecia (14,9%). Pe de altă parte, proporţia a fost mai mică de 3% în 12 state membre UE: Slovenia, Austria, Luxemburg, Croaţia, Polonia, Cehia, Ţările de Jos, Estonia, Malta, Cipru, Finlanda şi Suedia.

La nivelul întregului bloc comunitar, în 2022, riscul de sărăcie şi excluziune socială era mai mare cu 2,9 puncte procentuale pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, 24,5%, decât pentru populaţia totală (21,6%).

Statele membre cu cel mai mare procent de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială erau România (37,9%), Bulgaria (32,4%) şi Grecia (30,7%). La polul opus, cele mai mici rate se înregistrau în Cehia (10,5%), Slovenia (10,7%) şi Malta (11%).

În 2022, 17,4 milioane de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) erau în risc de sărăcie şi excluziune socială în Uniunea Europeană, dintre care 4,1 milioane trăiau într-o stare de deprivare materială şi socială severă.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri