Ucraina a declarat luni că a recucerit de la ruşi două platforme de foraj petrolier şi gazier din Marea Neagră, aflate sub controlul Moscovei din 2015 şi aproape de Peninsula Crimeea anexată în 2014, informează Reuters şi AFP.

"Ucraina a preluat controlul asupra 'Vîşki Boika' (Turnurile Boiko)", a anunţat într-un comunicat serviciul de informaţii al Ministerului Apărării ucrainean (GUR). În timpul unei "operaţiuni unice", "au avut loc lupte între forţele speciale ucrainene la bordul unor nave şi un avion de vânătoare rus Su-30", adaugă comunicatul, afirmând că "avionul rus a fost avariat şi a trebuit să bată în retragere", conform Agerpres.ro.

În timpul operaţiunii, au mai fost capturate alte "trofee valoroase", precum muniţii pentru elicoptere şi un sistem radar care poate urmări mişcarea navelor în Marea Neagră, mai informează GUR.

Comunicatul aminteşte că aceste platforme au fost ocupate din 2015 de Rusia, când aceasta a anexat Crimeea în 2014, şi erau folosite de Moscova în scopuri militare de la începutul invaziei sale în Ucraina, în februarie 2022.

Rusia nu a făcut deocamdată vreun comentariu asupra acestei informaţii, iar agenţiile de presă citate nu au putut verifica din surse independente informaţia GUR.

"Pentru Ucraina, reimpunerea controlului asupra Turnurilor Boiko are o importanţă strategică şi, drept urmare, Rusia şi-a pierdut abilitatea de a le folosi în scopuri militare", subliniază GUR într-o înregistrare video postată pe Telegram.

"Rusia este acum lipsită de abilitatea de a controla deplin apele din Marea Neagră, iar aceasta înseamnă că Ucraina a făcut paşi importanţi către eliberarea Crimeei", se spune în comunicatul GUR.

Înainte ca Rusia să anexeze Peninsula Crimeea, Ucraina extrăgea o parte însemnată din gazul natural din Marea Neagră, aprovizionând cu gaz nu doar Crimeea, ci şi regiunile continentale ale Ucrainei.

Sursa foto: Președinția Ucrainei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri