Planul de angajamente pe termen lung pentru securitatea Ucrainei pe care ţările membre G7 îl adoptă la summitul de la Vilnius arată Rusiei că timpul nu funcţionează în favoarea ei, a declarat o oficialitate americană, citată de France Presse. Planul creionează drumul către aderarea la NATO a Ucrainei, care nu va mai avea nevoie de un Membership Action Plan. În plus, vor exista asigurări de securitate pentru Ucraina, conform Agerpres.

"Această declaraţie multilaterală va trimite un semnal important Rusiei în legătură cu faptul că timpul nu este în favoarea sa", a subliniat consiliera Casei Albe pentru afaceri europene, Amanda Sloat, într-o declaraţie făcută jurnaliştilor prezenţi la summitul NATO de la Vilnius.

Acest plan "va ajuta Ucraina să construiască o armată care să se poată apăra şi să descurajeze orice atac viitor", cu accent pe "investiţii pe termen lung", a adăugat ea.

Preşedintele american Joe Biden şi ceilalţi lideri ai G7 - Marea Britanie, Franţa, Canada, Germania, Italia şi Japonia - se vor alătura omologului lor ucrainean, Volodimir Zelenski, miercuri, la finalul summitului NATO de la Vilnius, pentru a anunţa acest pachet de garanţii de securitate.

"Ne vom lupta pentru aceasta, garanţii de securitate pentru Ucraina pe drumul ei spre (aderarea la) NATO", a declarat preşedintele ucrainean la sosirea sa la summitul care se desfăşoară începând de marţi.

În prima zi a reuniunii lor, liderii NATO au promis că "viitorul Ucrainei" este "în NATO" şi au scurtat procesul pe care Kievul va trebui să îl urmeze pentru a adera la organizaţie prin eliminarea "Planului de acţiune pentru aderare" (MAP).

Acest compromis a provocat o mare frustrare Kievului, Volodimir Zelenski calificând drept "absurd" faptul că nu a fost stabilit un termen clar pentru aderarea Ucrainei la NATO. "Incertitudinea este o slăbiciune", a declarat el.

Miercuri, Zelenski a declarat miercuri că priorităţile discuţiilor sale cu liderii NATO vizează noi programe de ajutor militar, o invitaţie de a adera la Alianţa Nord-Atlantică şi garanţii de securitate pentru Kiev pe drumul către aderare.

"Avem trei priorităţi pe agenda noastră: prima o reprezintă pachetele de armament, următoarea este invitaţia de aderare, care se va produce atunci când vor fi îndeplinite condiţiile, iar a treia sunt garanţiile de securitate pe drumul către aderarea la NATO", a declarat liderul ucrainean la sosirea la locul de desfăşurare a summitului din capitala lituaniană, potrivit EFE.

În declaraţia adoptată marţi, înaintea reuniunii de miercuri a Consiliului NATO-Ucraina, la care Zelenski a participat, se spune că Alianţa va fi "în măsură să adreseze o invitaţie Ucrainei de a adera la Alianţă atunci când aliaţii vor fi de acord şi condiţiile vor fi îndeplinite".

"Din ceea ce am auzit şi am înţeles, vom primi această invitaţie atunci când condiţiile de securitate o vor permite", a declarat Zelenski cu privire la punctul din declaraţie care se referă la Ucraina, pe care mulţi ucraineni l-au criticat ca fiind vag.

Zelenski a explicat că va încerca să înţeleagă miercuri ce înseamnă exact formula aprobată pentru aspiraţiile de aderare a Ucrainei la NATO. "Vreau să discut toate acestea cu partenerii noştri", a spus el.

Prezentând declaraţia marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat că toate condiţiile impuse vizează modernizarea instituţiilor de apărare şi securitate ale Ucrainei, şi consolidarea guvernanţei, inclusiv lupta împotriva corupţiei.

Totodată, Stoltenberg a remarcat că, pentru prima dată într-un comunicat al unui summit NATO, termenul "invitaţie" este inclus ca "parte a limbajului" pentru a discuta despre Ucraina şi este retrasă cerinţa unui "Plan de acţiune pentru aderare" (MAP) pentru o viitoare aderare a Ucrainei la Alianţă.

Potrivit lui, acest pas va transforma aderarea Ucrainei la NATO dintr-un proces "în două etape" într-o procedură "într-o singură etapă".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri