Un proces al cântăreţei columbiene Shakira pentru presupuse acuzaţii de evaziune fiscală de milioane de euro va începe luni în Spania, transmite agenţia DPA, preluat de Agerpres.

Vedeta pop internaţională, cunoscută pentru hituri precum "Waka Waka" şi "Hips Don't Lie", trebuie să se prezinte personal la tribunalul districtual din Barcelona în prima zi a procesului.

Shakira este acuzată că a fraudat autorităţile fiscale spaniole cu o sumă totală de 14,5 milioane de euro (15,8 milioane de dolari) între anii 2012 şi 2014.

Parchetul spaniol solicită o pedeapsă de opt ani şi două luni de închisoare şi o amendă de 23,8 milioane de euro, în cazul în care cântăreaţa va fi găsită vinovată.

Shakira şi-a susţinut în repetate rânduri nevinovăţia.

Cântăreaţa a susţinut că la momentul respectiv era rezidentă în Bahamas. Ea a declarat că a fost în Spania doar pentru a-l vizita pe partenerul său de atunci, fotbalistul Gerard Piqué. Cuplul, care are doi copii, s-a separat între timp.

Shakira a declarat că abia începând din 2015 a locuit permanent la Barcelona, adăugând că între timp a achitat toate taxele, plus dobânzile.

Vor urma 12 zile de proces, până la 14 decembrie, notează DPA.

Presa spaniolă a relatat că încă este posibilă încheierea unui acord extrajudiciar.

Sursa foto: Shutterstock / motorsports Photographer

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri