Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat luni că a depus plângere penală împotriva premierului Marcel Ciolacu pentru manipularea pieţei, abuz în serviciu, deturnare de fonduri şi înşelăciune în cazul Roşia Montană şi a trimis sesizări la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Agenţia Naţională de Integritate.

"Astăzi, am depus plângeri împotriva premierului Marcel Ciolacu pentru mai multe infracţiuni printre care şi manipularea pieţei de capital. Această plângere a fost depusă la DNA. Apoi am depus plângeri la ASF, autoritatea care supraveghează pieţele financiare, şi la Agenţia Naţională de Integritate. Este inacceptabil şi o încălcare evidentă a legii, ca premier al unei ţări, ca om de stat să faci declaraţii care trădează interesul României, declaraţii în care să anunţi că un proces, un litigiu în care România este implicată este deja pierdut, să anunţi miliarde ca despăgubiri în condiţiile în care procesul nu era finalizat şi România şi cetăţenii care au fost în stradă şi au protestat împotriva cianurării aveau dreptate, aşa cum a constat şi instanţa de la Washington. Ştim foarte bine că aceste declaraţii au avut un impact imediat asupra preţului acţiunilor Gabriel Resources, compania din spatele proiectului Roşia Montană, companie listată la bursa din Toronto", a afirmat Drulă, la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că autorităţile statului care au atribuţii în domeniu trebuie "să meargă până la capăt" şi să arate cine a beneficiat de "manipularea" pieţei de capital în urma declaraţiilor făcute de premier.

"Autorităţile trebuie să investigheze abuzul în serviciu pe care l-a comis Marcel Ciolacu prin aceste declaraţii care încalcă jurământul pe care l-a depus de a reprezenta România şi interesele acestei ţări. A comis un act de trădare. Vom merge până la capăt pentru a-l face să plătească pentru ce a făcut. (...) Marcel Ciolacu a dus o întreagă campanie de propagandă. Pentru a da greutate şi credibilitate afirmaţiilor sale l-a folosit şi pe ministrul PNL al Finanţelor, Marcel Boloş, care era atât de convingător în declaraţii încât spunea exact cum se vor plăti aceste despăgubiri", a susţinut Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, valoarea acţiunilor Gabriel Resources s-a dublat în februarie, pe fondul declaraţiilor reprezentanţilor PSD şi PNL care anunţau pierderea procesului de către România şi plata unor despăgubiri de miliarde de dolari.

Acțiunile Gabriel Resources au revenit la tranzacționare pe Bursa de la Toronto, însă cu o valoare în scădere cu 94% față de închiderea precedentă. Compania a anunțat autoritățile financiare din Canada că mai are disponibili doar 2 milioane de dolari, cu care va reuși să funcționeze doar până în luna mai.

Sursa foto: LCV Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri