Invazia rusă în Ucraina, începută cu peste doi ani în urmă, anunţă o nouă eră în Europa, o perioadă caracterizată de ostilitate, consideră premierul polonez Donald Tusk, transmite agenția germană DPA, citată de Agerpres.

„Ştiu că sună devastator, în special pentru generaţia mai tânără, dar trebuie să ne obişnuim cu faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez; acest lucru devine tot mai clar în fiecare zi”, a declarat şeful executivului polonez pentru cotidianul german Die Welt şi media partenere europene.

„Nu vreau să sperii pe nimeni, dar războiul nu mai este un concept din trecut. El este real şi a început cu peste doi ani în urmă”, a continuat Tusk.

În opinia acestuia, lucrul cel mai îngrijorător în prezent este că practic orice scenariu este posibil: „Nu am întâlnit o situaţie ca aceasta din 1945”. În acel an, Al Doilea Război Mondial s-a încheiat prin capitularea Germaniei hitleriste.

În acelaşi timp, Donald Tusk a afirmat că asistăm la o revoluţie în mentalitatea europeană, caracterizată prin faptul că nimeni nu mai pune sub semnul întrebării nevoia de apărare comună.

„Să ne uităm la Germania, unde a avut loc o transformare enormă. Astăzi, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) concurează pentru a vedea care dintre ele este mai pro-ucraineană”, a explicat premierul polonez.

Referitor la instrumentalizarea chestiunii migranţilor de către Rusia, Tusk s-a pronunţat pentru o protecţie mai consecventă a frontierelor externe ale UE. „Uniunea Europeană în ansamblul său, ca o organizaţie puternică, trebuie să fie pregătită mental pentru a lupta pentru securitatea frontierelor noastre şi a teritoriului nostru”, a încheiat el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri