Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, urmează să se întâlnească la Moscova cu preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat acesta după atacurile americane asupra unor obiective strategice ale programului nuclear iranian, transmite France Presse.
"Voi merge la Moscova în această după-amiază şi (...) voi purta discuţii serioase cu preşedintele rus mâine", a declarat ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, în marja unei reuniuni a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) la Istanbul.
Rusia condamnă ferm atacurile SUA asupra Iranului
Rusia a condamnat ferm atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, denunţând bombardamente "iresponsabile" împotriva principalului său aliat din Orientul Mijlociu, transmit France Presse şi Reuters.
"Decizia iresponsabilă de a lansa atacuri cu rachete şi bombe pe teritoriul unui stat suveran, indiferent de argumentele invocate, încalcă în mod flagrant dreptul internaţional", a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.
"Facem apel la încetarea agresiunii şi la eforturi sporite pentru a crea condiţii pentru revenirea situaţiei pe o cale politică şi diplomatică", a declarat ministerul.
Oficial rus: Atacurile nu au avut nicio rațiune militară pentru SUA
Liderul Partidului Liberal Democrat (LDPR) din Rusia, Leonid Sluţki, a declarat că atacurile "nu au avut nicio raţiune militară pentru SUA şi nu pot fi justificate în temeiul dreptului internaţional".
"Consecinţele escaladării ameninţă să se extindă dincolo de regiune. Washingtonul înţelege inevitabilitatea răspunsului Teheranului. Toate acestea duc spirala confruntării la un nou nivel şi sporesc riscurile unui al Treilea Război Mondial", a scris pe Telegram Leonid Sluţki, care conduce comisia pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat.