„Dacă o călătorie spațială devine suficient de fiabilă și de ieftină și dacă vom putea să ne obținem materiile prime din asteroizi și corpuri cerești apropiate de Terra și de Lună, atunci această planetă-grădină a noastră va putea fi readusă la starea ei de dinaintea Revoluției Industriale”, a declarat Jeff Bezos.
Bezos, care a renunțat în 2021 la conducerea Amazon, a fondat Blue Origin în 2000. Compania are ca obiectiv efectuarea a 100 de lansări spațiale anual, scrie Agerpres.
„Visul nostru este ca toate industriile poluante să fie departe de Terra”
Fondatorul Amazon a prezentat mutarea industriilor poluante în spațiu ca pe o viziune pe termen lung, fără să ofere însă un calendar concret.
„Viziunea noastră pe termen lung, visul nostru, este ca toate industriile poluante să poată fi implantate departe de Terra”, a spus Jeff Bezos.
El a afirmat că degradarea mediului este singurul domeniu în care omenirea stă mai rău astăzi decât în urmă cu 500 de ani.
„În rest, totul este mai bine astăzi”, a spus Bezos, invocând scăderea analfabetismului, a mortalității infantile și a sărăciei ca exemple de progres social față de perioada anterioară Revoluției Industriale.
„Acum totul este mai bine și continuă să se îmbunătățească. Excepția este mediul natural”, a adăugat el.
Bezos apără inteligența artificială
Jeff Bezos a vorbit și despre inteligența artificială, pe care o vede ca pe o tehnologie care deschide perspective noi pentru antreprenori. El nu a abordat însă impactul de mediu al AI, în condițiile în care centrele de date ridică deja probleme legate de consumul de energie și apă, scrie Agerpres.
„Trăim în momentul cel mai incredibil de până acum. Iar fiecare tânăr de astăzi ar trebui să fie entuziasmat de faptul că se află acolo unde este acum, pentru că nu a existat niciodată o epocă mai bună pentru a fi antreprenor, o epocă mai bună pentru a lansa o companie”, a declarat Bezos.
Miliardarul american a respins și temerile privind dispariția locurilor de muncă din cauza inteligenței artificiale.
„Cred că, de fapt, AI va genera o penurie de forță de muncă, deoarece le va permite oamenilor să identifice și mai multe dintre problemele cu care ne confruntăm, precum și o gamă infinită de lucruri de inventat”, a spus fondatorul Amazon, conform Agerpres.
În opinia sa, limita nu este imaginația oamenilor, ci capacitatea de a transforma ideile în realitate.
„Nu suntem limitați de imaginația noastră, ci de ceea ce putem face în realitate”, a mai spus Jeff Bezos.