Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a declarat luni că sunt foarte greu de identificat infracţiunile prin intermediul monedelor virtuale, adăugând că, până în prezent, Direcţia Naţională Anticorupţie nu a reuşit să depisteze astfel de cazuri.

Afirmaţia şefului DNA a fost făcută în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Expert Forum, cu tema "Disimularea produsului infracţiunii - o provocare în recuperarea prejudiciilor cauzate de infracţiuni", a scris Agerpres.

Întrebat de jurnalişti dacă există dosare la DNA în care mita s-ar fi dat prin monede virtuale, Bologa a răspuns: "Bănuim că există astfel de situaţii, încercăm, dar este foarte dificil. Am discutat şi cu partenerii noştri externi şi se pare că şi pentru ei este foarte greu de a identifica infracţiunile - darea şi luarea banilor prin intermediul monedelor virtuale. Dacă nu se va interveni legislativ în acest sens de către statele lumii, inclusiv de către România, va fi destul de greu să identificăm aceste mine care produc şi piaţa care produce astfel de monede virtuale. Nu sunt supuse niciunei reglementări şi nu se poate identifica cel care vinde, cel care cumpără, cel care emite astfel de monede virtuale. Până în prezent, noi nu am reuşit - cu mijloacele pe care le avem - să identificăm infracţiuni săvârşite prin plata cu monede virtuale şi am văzut că Statele Unite ale Americii, Marea Britanie încearcă să facă paşi spre reglementarea acestei pieţe".

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri