Arhiepiscopul Dobrogei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, este anchetat de DNA pentru cumpărarea de influență, conform DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

  • PETRESCU TEODOSIE, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,
  • P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri