Într-un interviu acordat Politico la 2 ani de la preluarea mandatului în fruntea Parchetului European, Laura Codruța Kovesi avertizează asupra criminalității financiare, care a devenit omniprezentă în UE.

”Grupările mafiote s-au reorientat spre fraude cu fonduri europene și cu rambursări de TVA”, spune Kovesi, în interviul acordat Politico. Criminalitatea financiară, afirmă șefa EPPO, poate fi la fel de profitabilă ca traficul de droguri. Estimările Parchetului European arată că Europa pierde anual peste 50 de miliarde de euro doar din cauza acestui tip de fraude.

Una dintre țintele principale sunt planurile de redresare și reziliență post-pandemie, așa cum este PNRR-ul României. Parchetul condus de Kovesi investighează sute de cazuri de posibile fraude cu fonduri de acest tip.

”Oriunde există criminalitate organizată, cum ar fi o piață a drogurilor, există și corupție generalizată. Nicio țară nu e curată din această perspectivă”, spune Kovesi. Practic, Parchetul European are birouri în toate statele Uniunii afară de Ungaria, care a decis să nu i se alăture (Suedia și Polonia au anunțat recent că au început demersurile pentru a intra în EPPO). În primăvară va deschide și propria sa ”academie”, unde vor fi pregătiți anchetatori de elită din țările UE.

Sancțiunile aplicate Rusiei – mai precis, încălcarea lor generează, la rândul său, venituri pentru grupările de criminalitate financiară. Pe de altă parte, Kovesi vorbește despre obstacole puse de țările membre în calea anchetelor EPPO.

De asemenea, Parchetul condus de fosta șefă a DNA se află într-o postură delicată, deoarece în vizorul său se află chiar Comisia Europeană, din cauza dosarului achiziției de vaccinuri Pfizer, cunoscut și drept ”Pfizergate”. Laura Codruța Kovesi spune însă că, dacă vor exista presiuni politice, nu va ezita să facă public acest lucru.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri