Conform unui proiect de act normativ publicat miercuri pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, România se va înscrie în rândul statelor care transpun Directiva 2020/8761 recent adoptată la nivelul Uniunii Europene, optând astfel pentru prorogarea termenelor inițiale de raportare prevăzute de Directiva UE 2018/8222 („Directiva DAC6”).

Directiva DAC6 reprezintă unul dintre instrumentele Uniunii Europene de contracarare a strategiilor de planificare fiscală transfrontalieră în sfera impozitării directe. “Concret, aceasta Directivă a instituit în rândul profesioniștilor din diferite domenii (e.g. consultanți fiscali, avocați, experți contabili, consultanți financiari, etc.), dar și al tuturor firmelor romanești care implementează tranzacții sau structuri fiscale vizate de Directivă, obligații de raportare către autoritățile fiscale din fiecare tara UE a informațiilor de care dispun cu privire la anumite aranjamente transfrontaliere care ar putea fi utilizate în scopul obținerii unor avantaje fiscale, precum transferul profiturilor către așa-numitele paradisuri fiscale, aplicarea unor regimuri de impozitare mai favorabile si altele asemenea”, a declarat Angela Roșca, Managing Partner Taxhouse.

Principalele modificări ce urmează a fi aduse Ordonanței Guvernului nr. 5/2020 („OG 5/2020”), prin care a fost implementată Directiva DAC6 în legislația națională, vizează extinderea termenelor de raportare a aranjamentelor transfrontaliere raportabile – în principiu aliniate textului Directivei 2020/876 – tinând cont de criza COVID-19, astfel:

  • aranjamentele al căror prim pas în procesul de implementare a fost realizat între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020 urmează a fi raportate până la data de 28 februarie 2021 (termenul inițial fiind 31 august 2020);
  • îm cazul aranjamentelor puse la dispoziție în vederea implementării sau care sunt pregătite pentru implementare sau pentru care primul pas în procesul de implementare este realizat în perioada cuprinsă între 1 iulie 2020 și 31 decembrie 2020, termenul de 30 zile în care trebuie efectuată raportarea începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 (data inițială de referință fiind 1 iulie 2020);
  • primul raport periodic ce vizează aranjamentele comercializabile (i.e. standardizate) urmează a fi depus până la data de 30 aprilie 2021.

La o primă vedere, deoarece proiectul ordonanței de urgență urmează îndeaproape textul Directivei 2020/876, implementarea acestor modificări va corecta și o prevedere actuala a OG 5/2020 care pare să nu limiteze obligația de raportare doar la nivelul aranjamentelor al căror prim pas în procesul de implementare a fost făcut între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020 (așa cum prevede Directiva DAC6), ci să o extindă la nivelul tuturor aranjamentelor pentru perioada respectivă.

Totuși, este recomandată o revizuire a formulării utilizate în textul proiectului actului normativ în legătura cu data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile amintit mai sus, în care ar trebui sa se realizeze raportarea. Mai exact, construcția „cel târziu de la” poate lăsa un oarecare loc de interpretare cu privire la data de referință utilizată pentru calcularea termenului, motiv pentru care o formulare mai clară care să stabilească o dată fixă de referință (e.g. „termenul de 30 de zile (…) se prorogă și începe să curgă de la 1 ianuarie 2021”) ar fi oportună.

Concluzionând, reacția promptă a României este salutară, având în vedere că menținerea termenelor de raportare instituite prin Directiva DAC6 în contextul actual al crizei COVID-19 ar fi reprezentat un factor semnificativ de presiune atât pentru agenții economici, cât poate și pentru autoritățile fiscale. Cu toate acestea, este important ca dispozițiile Directivei 2020/876 sa fie transpuse în legislația națională în mod corect, precis și clar, pentru a se asigura o interpretare uniformă a normelor legale.

Sursa foto: Taxhouse

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri