Sinaia – Poteca Regală – Stâna Regală

Sinaia – Poteca Regală – Stâna Regală

Drumul care leagă Sinaia de Stâna Regală este un traseu ușor, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, străbătând pădurea către Poiana Stânii.

Dacă mergeți în familie, copiii vor fi încantați de împrejurimi și de frumusețea sălbatică a zonei. Urmați drumul pietruit și flancat de balustrade din lemn până ajungeți la Stâna Regală, aflată la 1.270 de metri altitudine, de unde puteți admira Valea Prahovei.

Sursa Foto: Constantin Cucos/Facebook

Brașov – Muntele Tâmpa – Treptele lui Gabony

Brașov – Muntele Tâmpa – Treptele lui Gabony

Traseul înspre muntele Tâmpa poate deveni obositor, având de urcat, mai întâi, Treptele lui Gabony, respectiv 170 de trepte din piatra tăiate în munte care urcă prin pădure.

Totuși, de-a lungul acestora, există poieni în care poți beneficia de pauze îndelungate și panorame impresionante asupra orașului. Traseul durează aproximativ o oră, însă va merita recompensa vizuala din vârf.

Sursa Foto: Shutterstock

Timișul de Jos – Cascada – Canionul Șapte Scări

Timișul de Jos – Cascada – Canionul Șapte Scări

Timișul de Jos se află la aproximativ 10 kilometri de Brașov, iar traseul până la Cascada și Canionul Șapte Scări durează aproximativ o oră. Traseul beneficiază de o tiroliană și de numeroase zone dotate cu mese și banci pentru a vă odihni și pentru a admira frumusețea naturală din împrejurimi.

Odată ajunși sus, pregătiți-vă pentru o experiență aparte în cadrul Canionului, format din șapte trepte masive prin care pârâul Șapte Scări curge într-o serie de cascade succesive.

Sursa Foto: Shutterstock

Satul Măgura

Satul Măgura

Cei ajunși la poalele Pietrei Craiului au ocazia să facă un traseu destul de lung, ușor și foarte pitoresc. Traseul pornește din satul Măgura și continuă cu zona montană La Table. Urmează drumul prin satele pitorești de munte, apoi urmează o oprire pentru a admira magia Cheilor Pisicii.

La ieșire, după aproximativ 45 de minute, veți pătrunde în zona Peșterilor și Prăpastiilor Zărneștilor. Înapoi către satul Măgura, puteți urma același traseu.

Sursa Foto: Shutterstock

Cascada Urlătoarea - Bușteni

Cascada Urlătoarea - Bușteni

Drumul până la Cascada Urlătoarea nu preuspune prea mult efort. Din Bușteni traseul începe din dreptul hotelului Silva și este marcat cu bulină roșie. Fără a pune nici un fel de probleme, acesta poate fi străbătut în orice anotimp.

Cascada Urlătoarea nu impresionează nici prin mărime și nici prin debitul de apă, însă traseul până acolo e plăcut. Pădurea e primitoare, potecile sunt late, iar în zonă se află amenajată o masă cu banci pentru picnic.

Sursa Foto: Shutterstock

Sursa foto: Shutterstock