Deși baia are mai ales un rol funcțional, poate fi încăperea perfectă pentru a-ți pune în practică imaginația. Există numeroase idei pentru a da un suflu nou băii tale. Iată care sunt câteva tendințe în designul băii în 2023.

Chiuvete cu piedestal

O chiuveta baie cu piedestal te ajută să creezi un punct de interes vizual. Astfel, acest accesoriu sanitar utilitar capătă nuanțe estetice și este observat imediat ce intri în baie.

O altă idee este să optezi pentru o chiuvetă colorată. Mai ales dacă baia este decorată în stil modern, contemporan sau minimalist, chiuveta va reprezenta o pată de culoare binevenită.

Nuanțe deschise, nu neapărat alb

Baia all-white începe să fie din ce în ce mai puțin folosită. Tot mai multă lume alege nuanțe deschise de crem, gri, galben, chiar și roz sau maro deschis. Chiar și albul-gri se potrivește foarte bine în baie și completează atmosfera modernă.

Lumini decorative

De la obiective de iluminat suspendate, la plafoniere ornamentale și lumini dedicate pentru oglindă, baia poate fi acea cameră în care poți pune în valoare iluminatul decorativ.

Iluminatul frumos al băii contribuie la o atmosferă liniștitoare și în același timp poate reprezenta un element estetic care completează restul designului. În 2023, lumina din baie evidențiază personalitatea spațiului. Se merge mai ales pe obiecte de iluminat de dimensiuni mari sau piese inspirate de operele de artă.

Spa la tine acasă

În ultimii ani, tot mai multă lume își amenajează un colț de relaxare acasă. Anul acesta tendința este spre amenajarea băii ca un spa.

Finisajele cu aspect luxuriant (piatra sau alama nelăcuită), o cadă de dimensiuni mari, o plantă iubitoare de umiditate și dulapuri inspirate din culorile naturii (galben, maro, crem). Nu uita de lumânări parfumate, gel de duș cu arome exotice și o loțiune de corp cu mirosul preferat. După o oră în baia-spa, te vei simți ca în vacanță.

Apropriere de natură

În 2023, se pune tot mai mult accent pe căldură, atmosfera primitoare și folosirea de elemente naturale, culori, texturi și materiale.

Nuanțele inspirate de culoarea pietrei naturale, verdele crud, maro-negru ce aduce cu trunchiul de copac sunt doar câteva elemente care se regăsesc în amenajarea băii. Pentru placările cu piatră, se merge mai mult pe tonurile pământii blânde și nu neapărat maro închis.

Gresie/faianță texturată

Gresia și faianța texturată sau chiar mozaicul încep să fie tot mai folosite. Acestea te ajută să schimbi aspectul băii rapid fără a fi nevoie să înlocuiești cada sau mobila. În funcție de materialul ales, gresia/faianța de acest tip reflectă lumina sau preia umbrele. Astfel, contribuie la atmosfera din baie.

Turcoazul, maroul roșiatic ce amintește de cărămidă, verde smarald sunt culori recomandate pentru gresia sau faianța texturată.

Design curbat

Designul băilor este frecvent asociat cu liniile simple, clasice și formele tradiționale (dreptunghi sau pătrat). În 2023, se folosesc tot mai mult curbele, iar acest design oferă profunzime, reduce din tăria colțurilor și creează un flux mai bun în baie, perfect pentru o zonă de relaxare.

Poți introduce curbele în baie prin mini arcade, piese de mobilier și diverse accesorii (de exemplu, o oglindă). Pentru un design futurist, poți folosi pereți care au curbe sau o ușă de duș cu formă curbată. Inclusiv modele curbate în gresie, faianță și chiar și în forma chiuvetei creează același efect.

Sustenabilitatea băii

Tot mai multă lume să gândește la amprenta sa de carbon și la efectele pe care le are asupra mediului.

Pentru designul băii, sustenabilitatea punctează prin obiecte de iluminat eficiente energetic, încălzire prin pardoseală, vopsea fără ingrediente periculoase (de exemplu, compuși organici volatili). Se va merge tot mai mult pe mobilier și alte piese de baie produse local sau din materiale reciclabile.

Poți schimba aspectul băii prin alegerea unor elemente deosebite. Nu trebuie să renovezi baia de la zero, ci să optezi pentru obiecte de accent. O chiuvetă colorată, faianță cu model texturat, o oglindă curbată pot schimba rapid atmosfera din baie.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri