Coldplay, una dintre cele mai populare trupe din lume a venit cu un anunț mult-așteptat de fanii din România. Trupa britanică a anunțat noi țări din Europa în care va concerta, în 2024, printre care și țara noastră.

Coldplay, pentru prima dată în România

Colddplay ar putea să vină în sfârșit în România să concerteze. Show-ul care ar putea să aibă loc în 2024, în România, ar urma să fie primul pe care trupa britanică în frunte cu Chris Martin l-ar putea susține în țara noastră. Anunțul a fost făcut pe o pagină de Instagram care se ocupă cu știri, livestreams și alte tipuri de conținut despre Coldplay.

Concertele au fost, practic, anunțate printr-un teaser, în timpul unui show Coldplay în care au fost ilustrate steagurile țărilor în care trupa urmează să concerteze în 2024. Printre steaguri se afla și cel al României, țară în care Coldplay nu a concertat niciodată. În postare se mai precizează că un anunț concret privind datele concertelor anunțate pentru 2024 urmează să vină din partea trupei.

Coldplay ar urma să susțină un concert în România, dar și în următoarele țări:

  • Austria
  • France
  • Finland
  • Germany
  • Greece
  • Hungary
  • Ireland
  • Italy

Concertele trupei Coldplay sunt recunoscute în toată lumea prin prisma show-urilor pline de la culoare, cu jocuri de lumini, în care plutesc confetti și baloane. Participarea la un concert Coldplay este catalogată de multe persoane ca fiind o experiență inedită, în care fanii cântă, dansează și se bucură de show.

Coldplay este o formație de rock alternativ și piano-rock care a fost fondată în Londra, în 1997. Trupa se numără printre cele mai cunoscute formații din lume, fiind compusă din Chris Martin, Jon Buckland, Guy Berryman și Will Champion.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri