Multe s-au spus și scris despre Oppenheimer, filmul scris și regizat de Christopher Nolan. Un lucru e sigur: încă o dată în cariera sa, acesta dovedește că este adeptul producțiilor de largă întindere, după The Dark Knight Rises (2 ore 44 min.), Inception (2 ore 28 min.) și Batman v Superman (2 ore 31 min., la acesta fiind producător executiv).

Oppenheimer, cel mai recent film al regizorului, nu face excepție, iar asta pentru că Christopher Nolan jonglează cu mai multe fire narative: cel principal, cursa pentru detonarea bombei atomice de test, așa-numitul test Trinity, cel în care marele rival din epocă al lui Oppenheimer, Lewis Strauss (magistral interpretat de Robert Downey jr.), încearcă să denigreze reputația lui Oppenheimer și, al treilea, în care Strauss însuși este audiat de o comisie a Senatului american asupra felului în care a intervenit în cariera lui Oppenheimer.

Devine astfel clar că Christopher Nolan se apleacă riguros asupra biografiei omului de știință, în acest proces el neuitând nimic: nici acuzațiile de simpatie pentru cauza comunistă, nici aventurile sale amoroase și nici chiar lipsa de consistență a anumitor declarații făcute diverselor cadre militare care vizitau la răstimpuri facilitățile proiectului Manhattan din Los Alamos.

Dincolo de asta însă, stilistic vorbind Nolan nu pare să țină începutul filmului în mână, și nici chiar personajul principal. Astfel, Oppenheimer (Cillian Murphy) este portretizat, în mod bizar, drept un soi de anti-erou, un fel de geniu neîndemânatec printre alte genii, care sparge eprubete și flacoane atât din greșeală în laborator cât și atunci când urmărește firul vreunei idei geniale, moment în care regizorul insereză (facil) diverse particule năstrușnice.

Ușor-ușor filmul se așează în această matcă, moment în care spectatorul se obișnuiește cu stilistica propusă de Nolan, dar și cu faptul că acesta încalcă în mod constant o regulă de aur a cinematografului: show, don't tell (arată, nu povesti, n.r.). "Tell", în cazul de față, fiind muzica, de care regizorul abuzează din plin pe tot parcursul filmului, până într-acolo încât în unele momente ai senzația că te uiți la un videoclip foarte lung.

De ce face acest lucru Nolan? Sau, mai bine spus, nu cumva încalcă această regulă cu bună-știință? Răspunsul este da: un regizor cu experiența lui nu are cum să treacă peste ceva ce se învață în primul an de facultate fără să aibă un motiv întemeiat, iar asta pentru că știe și el că dialogurile interminabile din comisiile de specialitate sunt plictisitoare.

Cu ajutorul muzicii, însă, Nolan are meritul de a le face "comestibile", cu alte cuvinte de a-i servi spectatorului o serie lungă de depoziții în fața comisiilor de anchetă într-un mod care să-l facă să rămână în sală.

Rămâne însă de asemenea meritul regizorului de a construi firul narativ principal, din momentul în care Groves (Matt Damon) îi încredințează "Prometeului american" Oppenheimer proiectul Manhattan și până la detonarea bombei într-un mod credibil și deloc lipsit de suspans. Mai mult decât atât, Nolan este convingător și în momentul cel mai important în care ajunge personajul principal: acela de a se confrunta cu consecințele puterii nimicitoare, fără precedent în istorie, a creației sale.

Tot așa cum rămâne meritul regizorului faptul că ridică una dintre cele mai importante întrebări ale omenirii din momentul de față: ne vom anihila în cele din urmă de unii singuri prin puterea devastatoare a armelor nucleare pe care le-am construit, sau nu?

Aici, de altfel, este și cheia filmului, mai precis momentul în care lui Oppenheimer i se spune faptul că, conform calculelor oamenilor de știință, există șanse "aproape de zero" ca detonarea bombei atomice să declanșeze o reacție în lanț care să aprindă toată atmosfera. Observația are însă un dublu înțeles, al doilea fiind aproape la fel de înfricoșător ca și primul: "aprinderea atmosferei" poate fi la fel de bine văzută și sub aspectul proliferării armelor nucleare, aspect care, până la urmă, poate avea același efect.

Fără a povesti filmul, trebuie spus că ultimul cadru din Oppenheimer este înfricoșător din acest punct de vedere, moment în care nu poți să nu te întrebi: e oare acesta pronosticul lui Christopher Nolan? Știe el ceva ce noi nu știm? Istoria, cel mai probabil, o istorie care a văzut nu una, ci două bombe atomice folosite de o țară împotriva altei țări, ne-o-va arăta.

Din păcate, însă, deși firul narativ al antagonistului Strauss este necesar pentru a înțelege unele decizii din viața lui Oppenheimer, printre care și aceea de a se opune bombei cu hidrogen, el este, în cele din urmă, prea lung pentru a fi interesant pentru spectatorul obișnuit, fie și în momentul în care se dovedește că întregul plan orchestrat de Strauss se întoarce împotriva sa.

Și mai ironic este însă faptul - lucru pe care filmul nu-l spune - că viziunea lui Lewis Strauss asupra armelor nucleare a avut în cele din urmă câștig de cauză în istorie, el fiind susținătorul celebrului concept MAD (mutual assured distruction - distrugere reciprocă asigurată, n.r.). Prin comparație, deși inventator al bombei atomice, Oppenheimer se situează la polul opus, acesta fiind adeptul unei transparențe totale și a unei limitări în domeniul arsenalului nuclear, poziție care, așa cum bine putem vedea în această perioadă, este cum nu se poate mai departe de realitate.

Din nou, aici este de fapt cheia filmului și motivul cel mai serios de reflecție pe care ni-l propune Christopher Nolan. Mai precis faptul că, iată, pentru a trăi într-un relativ echilibru, omenirea a fost nevoită să dezvolte cele mai cumplite arme din istorie pentru a menține o pace relativă.

Cum-necum, însă, pentru a reveni la producția regizorului, până la urmă Nolan face ce știe el mai bine, mai precis înghesuie vreo două-trei filme într-unul singur. Și, s-o spunem cinstit, fără ca acest film să fie o capodoperă, așa cum s-a scris, în cele din urmă îi iese.

Sursa foto: Shutterstock / Rokas Tenys

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri