După ce "Manchester by the Sea" (Amazon Studios, 2016) a devenit primul lungmetraj produs de un serviciu de streaming care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film, platformele de streaming au cheltuit milioane de dolari în campanii de promovare ce vizau obţinerea unui trofeu care a rămas imposibil de câştigat până în prezent.

"CODA" concurează la gala Oscar la categoria "cel mai bun film" cu un preferat al criticilor de specialitate, lungmetrajul "The Power of the Dog", produs de platforma Netflix, care a câştigat la rândul lui principalele trofee atribuite de Sindicatul regizorilor americani (DGA) şi de organizatorii galelor BAFTA şi Critics Choice Awards, scrie Agerpres, citând Reuters.

"Cred că ar fi minunat ca o platformă de streaming să câştige acest premiu, pentru că ar extinde puţin peisajul cinematografic actual", a declarat Marlee Matlin, una dintre protagonistele din filmul "CODA", care a devenit prima actriţă cu deficienţe auditive recompensată cu un premiu Oscar pentru rolul principal interpretat în filmul "Children of a Lesser God" din 1986.

Însă anul 2022 ar putea fi diferit din acest punct de vedere. "CODA", un film produs de Apple TV+, ce prezintă povestea emoţionantă a unei adolescente marcate de conflictul interior bazat pe pasiunea ei pentru muzică şi frica de a-şi abandona familia afectată de probleme auditive, a devenit principalul favorit la câştigarea celui mai râvnit premiu din industria cinematografică americană, care va fi atribuit duminică seară la Los Angeles, după ce acest lungmetraj a primit cele mai importante trofee decernate de Sindicatul producătorilor americani (PGA) şi Sindicatul actorilor americani (SAG).

Câştigarea premiului Oscar pentru cel mai bun film - sau chiar simpla nominalizare la această categorie - contribuie de obicei la o creştere considerabilă a vânzărilor de bilete în cinematografe. "King Richard", lungmetrajul biografic dedicat lui Richard Williams, tatăl şi antrenorul jucătoarelor de tenis Venus şi Serena Williams, a beneficiat de o creştere cu 443% a vânzărilor de bilete în primul weekend după ce a fost nominalizat în luna februarie la Oscarul pentru cel mai bun film. Lungmetrajul SF "Dune" a beneficiat de o creştere cu 380% a box-office-ului său în primul weekend după ce a fost nominalizat la aceeaşi categorie a premiilor Oscar, au precizat reprezentanţii companiei Comscore.

Însă, într-o perioadă în care pandemia de COVID continuă să afecteze numărul spectatorilor din cinematografe, premiul Oscar pentru cel mai bun film ar putea stimula la fel de bine succesul platformelor de streaming, în condiţiile în care şapte dintre cele 10 pelicule nominalizate la categoria "cel mai bun film" sunt deja disponibile pentru abonaţii unor astfel de servicii online. Celelalte trei filme pot fi vizionate şi ele la domiciliu prin închirieri sau achiziţii în format digital.

Un purtător de cuvânt al platformei HBO Max a spus că trei dintre producţiile nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film din acest an, "Dune", "West Side Story" şi "Nightmare Alley", au intrat în clasamentul celor mai vizionate producţii pe serviciul HBO Max în săptămânile recente. De asemenea, numărul vizionărilor pentru "The Eyes of Tammy Faye" a crescut cu 42% după ce Jessica Chastain a fost nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal".

"Toate aceste servicii de streaming au de câştigat", a declarat o sursă din industria de profil. "În zilele de glorie - 'zilele de glorie' însemnând acum 10 ani -, totul se învârtea în jurul lansărilor în cinematografe şi la folosirea publicităţii obţinute în urma galelor Oscar şi Golden Globes ca un instrument de marketing pentru a-i face pe oameni să meargă la cinematograf şi să vadă aceste filme", a adăugat aceeaşi sursă.

Rezistenţa reprezentanţilor industriei cinematografice americane în faţa influenţei tot mai mari a platformelor de streaming, în special în faţa dorinţei companiei Netflix de a cheltui multe milioane de dolari în campanii de promovare a unor filme nominalizate la Oscar, pare să slăbească în ultima perioadă.

"Cinematografia a fost transformată, dar nu cred că asistăm la 'moartea' cuiva. Cred că avem pur şi simplu tot mai multe opţiuni şi modalităţi de a aprecia conţinuturile cinematografice", a declarat actriţa Kerry Washington.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri