Compania de producție a celebrei actrițe Margot Robbie a confirmat oficial că va începe o nouă aventură cinematografică, urmând să producă un nou film după rețeta Barbie, dar de această dată aducând pe marile ecrane lumea dintr-un celebru joc video.

Seria „The Sims” a celor de la Electronic Arts este una dintre cele mai populare în rândul pasionaților de jocuri, franciza fiind cunoscută chiar și de gamerii care nu au jucat niciodată jocul, iar Margot Robbie simte că ar putea fi următoarea lovitură cinematografică pe care trebuie să o dea.

Spre încântarea fanilor din întreaga lume, franciza The Sims se îndreaptă spre marele ecran, compania de producție a lui Margot Robbie fiind cea care va aduce această franciză și în sălile de cinema, relatează Euronews.

După uriașul triumf înregistrat cu Barbie de anul trecut, LuckyChap Entertainment, compania lui Margot Robbie, va face echipă cu Roy Lee și Miri Yoon de la Vertigo Entertainment pentru a aduce la viață această producție.

Filmul va fi regizat de Kate Herron, cunoscută pentru munca sa în primul sezon al serialului Loki produs de Marvel.

Electronic Arts, compania care deține jocul, va juca, de asemenea, un rol semnificativ atât în ceea ce privește aspectele creative, cât și de producție.

Sims este un joc de simulare a vieții în care jucătorii controlează avatare cu trăsături, abilități și relații personalizabile, navigând printre sarcinile zilnice precum gătitul și decorarea casei.

De la debutul său din 2000, franciza a câștigat constat în notorietate, realizând încasări uriașe prin vânzarea a aproape 200 de milioane de copii în întreaga lume.

În prezent, LuckyChap este una dintre cele mai căutate companii de producție de la Hollywood, în urma succesului de miliarde de dolari al lui Barbie și a senzației culturale stârnite de Saltburn a lui Emerald Fennell.

Conceptul filmului The Sims este încă în fazele sale incipiente și nu a fost încă achiziționat de un studio (cum ar fi Universal sau Warner Bros, de exemplu), așa că fanii jocului mai au de așteptat câțiva ani buni până la lansarea în cinematografe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri