Peste 40% dintre români spun că vor cheltui de sărbătorile de iarnă mai puţin decât au cheltuit anul trecut, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

La întrebarea "Faţă de anul trecut, anul acesta crezi că vei cheltui mai mult sau mai puţin de Sărbători?" peste 40% dintre respondenţi au susţinut că vor cheltui mai puţin cu 10%-30%. Totodată, circa 27% spun că vor cheltui aceleaşi sume de bani, similar cu anul trecut, scrie Agerpres. Doar 23% dintre cei chestionaţi spun că vor cheltui mai mult decât anul trecut cu ocazia sărbătorilor, în timp ce peste 9% nu au stabilit sumele pe care le vor aloca acestei perioade.

În ceea ce priveşte bugetul alocat, 30,5% dintre respondenţi spun că se vor încadra între 500 de lei şi 1.000 de lei, în timp ce un sfert dintre cei chestionaţi vor cheltui sub 500 de lei. Circa 20% dintre respondenţi vor cheltui sume de 1.000 - 1.500 lei şi doar procentaje mai reduse dintre cei chestionaţi au alocat sume mai mari.

Potrivit unui comunicat al băncii, pentru peste jumătate dintre cei chestionaţi, principala cheltuială de Sărbători va fi pe mâncare, pentru 42% dintre respondenţi pe cadouri şi doar sub 5% vor aloca marea parte a banilor pentru vacanţe. Însă chiar şi principala categorie de cheltuieli, cea pentru mâncare, are alocat un buget de mai puţin de 600 de lei pentru 70% dintre respondenţi.

Pentru alte categorii de cheltuieli de sărbători, aproape 50% dintre respondenţi vor aloca sub 300 de lei, peste 31% vor aloca între 300-600 lei, circa 13% între 600-1.200 lei iar puţin peste 5% vor aloca sume mai mari de 1.200 de lei.

Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 53% dintre respondenţi sunt salariaţi, 75% locuiesc la oraş şi peste 27% au studii superioare.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 69,08 miliarde lei, la sfârşitul primului semestru al anului 2023.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri