Majoritatea angajaților români preferă un mod de lucru hibrid, iar cei fără funcții de conducere vor să lucreze de acasă, arată un studiu lansat de agenția de PR MSL The Practice și eJobs.

Analizând criteriile de alegere a unui angajator, factorii de schimbare a locului de muncă, factorii de loializare sau modul de lucru preferat, studiul realizează un portret al pieței de muncă actuale din România.

“Chiar dacă, pentru angajații din toate industriile, salariul și beneficiile oferite de către angajator sunt factorii principali de alegere a unui loc de muncă, fiecare industrie are particularitățile ei în ceea ce privește ceilalți factori motivatori de alegere a unui angajator sau de a părăsi actualul loc de muncă. Astfel că o analiză mai detaliată pe fiecare industrie ajută companiile să ia deciziile legate de adaptarea EVP-ului sau a întregii strategii de Employer Branding, bazându-se pe date concrete. Pe lângă acest studiu pe industrii, putem merge și mai în profunzime cu ajutorul unui studiu personalizat dedicat unei organizații ca prim pas într-un Employer Branding Audit.”, a declarat Stela Toderașcu, Employer Branding Director, MSL The Practice.

“Candidații și angajații sunt destul de hotărâți atunci când vine vorba despre așteptările pe care le au de la un loc de muncă și de la un angajator. Știu foarte bine ce își doresc, la ce sunt dispuși să renunțe, ce i-ar putea determina să plece de la un loc de muncă sau cum ar putea fi convinși să accepte o ofertă nouă de job. Lista așteptărilor pe care le au reprezintă un bun punct de start pentru companiile care lucrează la propriul brand de angajator, fie că acum îl construiesc, fie că sunt în poziția în care trebuie să-l “repare”. Mai ales că sunt suficient de multe indicii venite din partea respondenților care nu presupun neapărat eforturi financiare, ci o regândire a culturii organizaționale”, a completat Raluca Dumitra, Head of Marketing, eJobs România.

Flexibilitate și mod de lucru preferat

Indiferent de industria în care activează, modul de lucru hibrid este cel preferat de majoritatea angajaților intervievați în cadrul studiului (58%), salariații fără funcție de conducere preferând într-un procent mai mare să lucreze de acasă. În plus, cei mai mulți angajați declară că își doresc flexibilitate din partea angajatorului în ceea ce privește ora de începere și de terminare a programului de lucru, peste o treime dintre respondenți optând pentru această variantă. Managerii sunt mai interesați decât alte categorii de angajați de stabilirea programului de lucru în funcție de îndeplinirea sarcinilor de muncă și nu de ore fixe.

În ceea ce privește opțiunea tot mai des vehiculată de a se adopta în companii săptămâna de lucru de patru zile, în loc de cinci, aceasta este o variantă mai atractivă pentru salariații fără funcție de conducere și pentru muncitori.

Oportunitățile de perfecționare – atractive pentru angajații din industria auto

Pentru 85% dintre cei care activează în domeniul auto, salariul și beneficiile oferite reprezintă cel mai important factor care le influențează decizia de alegere a unui angajator. Iar pentru mai mult de jumătate dintre aceștia, echilibrul dintre viața profesională și cea personală, dar și atmosfera de lucru sunt decisive atunci când intenționează să facă o schimbare de carieră.

De asemenea, angajații din această industrie sunt atrași în mod deosebit de posibilitățile de perfecționare și dezvoltare, pentru 44% dintre aceștia un plan concret și coerent de carieră cu posibilitatea de promovare fiind un factor important de creștere a loialității față de angajator.

Posibilitatea de a lucra remote este un motiv mai puțin important de alegere a unui angajator decât în cazul altor industrii, doar 10% alegând această variantă, modul de lucru hybrid fiind preferat de peste 60% dintre intervievați.

Pe de altă parte, pentru 55% dintre angajații din acest domeniu, beneficiile salariale, atmosfera de lucru neprietenoasă și managementul toxic sunt principalii factori care îi determină să schimbe locul de muncă, cu toate că aceștia dovedesc o stabilitate mai mare la job față de media angajaților intervievați. Astfel, aproape o treime dintre aceștia au același loc de muncă de mai bine de cinci ani, iar 40% vor să continue să activeze în industria auto, în timp ce 30% ar schimba în viitor și domeniul odată cu locul de muncă.

Reputația companiei – importantă pentru loializarea angajaților din industria Oil & Gas

Dacă, la fel ca în cazul majorității respondenților, și pentru angajații din industria Oil & Gas, salariul și beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a unui angajator, reputația companiei este un factor mai important decât pentru cei care activează în alte domenii, fiind probabil corelat cu o siguranță sporită a condițiilor de muncă.

În ceea ce privește loialitatea față de companie, pentru 71,7% dintre angajații din industria oil & gas atmosfera de lucru plăcută este un factor important în decizia de a ramâne la actualul loc de muncă, fiind urmată de reputația companiei (cu 21%) și programe de sustenabilitate și responsabilitate socială (cu 15%), toți acești factori având valori mai mari decât în alte industrii.

Atmosfera de lucru ocupă un loc central în alegerile angajaților din industria oil & gas și atunci când vorbim despre alegerea de a pleca de la locul actual de muncă, 71% dintre aceștia alegând să renunțe la jobul actual dacă atmosfera de lucru ar fi una ostilă și ar fi motivați să aleagă un alt angajator dacă ar avea posibilități de promovare, fiind mai motivați decât cei din alte domenii de acest factor.

Pe de altă parte, însă, domeniul Oil & Gas dovedește o stabilitate crescută în ceea ce privește forța de muncă, 45% din aceștia dorind să rămână în aceeași industrie în cazul în care aleg să schimbe angajatorul.

Angajații din Retail – atrași să activeze în alte companii sau alte domenii

Dacă pentru angajații din alte industrii posibilitatea să lucreze remote sau în sistem hibrid este un factor deosebit de atractiv, pentru cei care activează în domeniul retail-ului, definit în cele mai multe cazuri de prezență fizică, această posibilitate este mai puțin importantă. Pe de altă parte, însă, pentru 85% dintre aceștia salariul și beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a angajatorului.

În ceea ce privește schimbarea locului de muncă, peste un sfert dintre respondenți au declarat că au același angajator de mai mult de cinci ani, în timp ce 79% dintre angajații din retail, participanți la studiu, intenționează să schimbe locul de muncă în următorul an, iar aproape jumătate dintre aceștia iau în calcul să activeze într-un cu totul alt domeniu. Pentru 42% dintre respondenți, unul dintre obiectivele pentru următorul an este să își găsească un job nou într-o altă companie.

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională - un obiectiv principal pentru angajații din domeniul Medical & Pharma

Cu toate că salariul și beneficiile oferite reprezinta pentru 88% dintre persoanele care activează în domeniul Medical & Pharma principalele motive de alegere a unui angajator, echilibrul dintre viața profesională și cea personală ocupă un loc extrem de important în rândul priorităților acestora, pentru 70% dintre respondenți fiind prima opțiune atunci când vorbim despre obiectivele pentru următorul an, dar și unul dintre motivele principale pentru care ar alege să plece de la actualul loc de muncă.

75% din angajații din domeniul medical & pharma participanți la studiu intenționează să își schimbe locul de muncă în următorul an, majoritatea acestora (62%) intenționând să rămână în același domeniu.

Printre motivele alegerii unui angajator, în creștere față de alte industrii, se află și posibilitatea de perfecționare prin programe de training și dezvoltare (pentru 28% dintre respondenți) sau posibilitatea de perfecționare prin reprofilare sau recalificare (pentru 19% dintre aceștia).

Angajații din IT&C - motivați de programul flexibil și de modul de lucru remote

Față de angajații din alte industrii, angajații din domeniul IT&C sunt mai motivați de posibilitatea de a lucra remote, 41% preferând acest mod de lucru, în timp ce 50% preferă modul de lucru hybrid.

Atunci când se gândesc la o schimbare a angajatorului, factorii care le influențează cel mai mult această decizie sunt, pentru 60% dintre respondenți - un stil de management toxic la actualul loc de muncă, pentru 41% - lipsa perspectivei de creștere, pentru 36% - lipsa echilibrului dintre viața profesională și cea personală, sau o ofertă salarială mai bună pentru 57%. Spre deosebire de alte industrii, angajații din IT&C acordă o atenție sporită perspectivelor de dezvoltare profesională, însă dovedesc și o mobilitate mai crescută, un sfert dintre respondenții care activează în acest domeniu declarând că au schimbat locul de muncă cu mai puțin de 6 luni în urmă.

Studiul Ce își doresc românii de la locul de muncă este o soluție de date din portofoliul DATA Intelligence a Publicis Groupe România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri