Banca Centrală a Rusiei (CBR) a refuzat să plătească joi dobânda pentru o serie de titluri de stat în valoare de 29 mld. de dolari. Lipsa capacității de plată sau refuzul unei țări de a plăti dobânda pentru o datorie este foarte rar și are consecințe majore pentru o țară, care nu va mai putea să se împrumute de pe piețele financiare sau va putea să facă acest lucru la dobânzi extrem de ridicate în viitor.
”Banca Centrală a Rusiei a decis să nu plătească dobândă pentru titluri de stat în valoare de 29 de miliarde de dolari (default). După câteva zile de război, Rusia a intrat în faliment economic. Piețele financiare nu vor uita niciodată acest lucru. Chiar dacă Putin își retrage trupele astăzi - piețele vor cere prime de risc enorme timp de mulți, mulți ani de acum înainte. Prețul va fi plătit plăti fiecare rus pentru tot restul vieții”, a scris pe LinkedIn Piotr Zagala, seful departamentului de investiții al administratorului de fonduri BNP Paribas TFI.
În graficul din imagine poate fi observată evoluția prețului la o serie de titluri de stat rusești cu randament anual de 5,1% și o maturitatea în anul 2035 (anul în care împrumutul inițial trebuie plătit integral). Astfel, dacă înaintea invaziei din Ucraina un astfel de titlu se tranzacționa la aproximativ 116 ruble, cotația a scăzut la 22,5 ruble (-81%) după default-ul de joi, 3 martie.
Citeste si:
Sursa: Piotr Zagala / LinkedIn / Bloomberg
Un default pe titlurile de stat are loc atunci când emitentul (în cazul de față, Rusia) nu plătește dobânda periodică la data sau intervalul de timp specificat. Default-urile au loc în special când emitentul nu mai are bani să își plătească datoriile.
Un default are consecințe grave asupra emitentului care, din motive evidente, cu greu va mai putea convinge investitorii în viitor să îi împrumute bani. Default-ul este un semnal care arată grave probleme financiare pentru țară sau o companie. Default-urile sunt extrem de rare în cazul țărilor.
În cazul de față, Rusia cel mai probabil a ales să nu își plătească datoriile către investitori, având în vedere că rezervele CBR încă sunt la niveluri ridicate (peste 600 mld. dolari).
La începutul anului 2022, investitorii străini dețineau titluri de stat ruseși denominate în valute străine care avea o valoare totală de 20 mld. dolari. De asemenea, străinii mai dețineau titluri de stat rusești denominate în ruble în valoare de 3 trilioane ruble.
Citeste si:
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: