MedLife a semnat acordul pentru achiziția a 80% din acţiunile celui mai important operator medical local din regiunea de vest, Medici's.

Potrivit reprezentanților companiei, tranzacţia marchează o consolidare puternică în zona de vest a României şi are drept obiectiv ca în următorii 2-3 ani să transforme Timişoara într-unul dintre cele mai puternice hub-uri regionale de sănătate.

Clinicile Medici's au o istorie de 25 de ani în Timişoara, iar în prezent firma construiește un spital multidisciplinar. Acesta va avea o suprafaţă totală de 5.500 mp şi este compus din două clădiri gemene. Construcţia primei clădiri este finalizată, iar în acest moment sunt în desfăşurare lucrările de amenajări interioare.

Primul turn va avea în structură farmacie, imagistică mare (CT şi RMN), săli de operaţie, ATI, saloane pre şi post operator şi va fi funcţional din decembrie 2022. Cea de-a doua clădire are ca termen de finalizare anul 2024. În momentul finalizării, ar urma să devină cel mai mare spital privat din Timişoara.

Medici's are peste 100.000 de pacienţi anual, peste 40.000 de abonaţi permanenţi, 4 clinici şi 40 de cabinete proprii de consultaţii, laborator de imagistică medicală, platformă de analize de laborator şi peste 200 de medici proprii şi colaboratori. Investiţiile se ridică la peste 15 m euro în cei 25 de ani, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut este de 20,3 milioane lei, în creştere cu 40% faţă de 2020.

Potrivit reprezentanţilor MedLife, odată cu finalizarea achiziţiei, echipa actuală de management îşi va păstra integral atribuţiile.

Potrivit lui Dorin Preda, director executiv al MedLife Group, Medici's devine un partener strategic cu un rol bine definit în ecosistemul MedLife.

"Împreună avem ca obiectiv să poziţionăm şi să transformăm regiunea de vest într-un hub medical performant. În strategia pe termen lung a MedLife, spitalele reprezintă un punct central şi ne propunem să contribuim considerabil pentru dezvoltarea acestora. Avem pe de-o parte o populaţie îmbătrânită, patologii complexe, iar pe de altă parte sesizăm şi schimbarea de mentalitate a pacienţilor care accesează mult mai frecvent serviciile medicale integrate, personalizate şi cu un grad ridicat de complexitate. Odată cu inaugurarea Medici's Hospital vom avea o reţea de 16 spitale la nivel naţional", a adăugat Dorin Preda.

Achiziţia derulată de MedLife presupune preluarea celor patru clinici Medici's, a laboratorului Laborix şi a Medici's Hospital. În acest moment, această tranzacţie este supusă aprobării Consiliului Concurenţei.

După finalizarea tranzacţiei, MedLife va deţine în Timişoara cinci clinici, două laboratoare, un spital multidisciplinar de mari dimensiuni şi un laborator de celule stem.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri