Fondul Proprietatea va putea lista, undeva în luna mai a anului viitor, pachetul de 49% pe care îl deţine la Salrom sau o parte din el, a afirmat ministrul Economiei, Florin Spătaru, la conferinţa "Cum poate deveni piaţa de capital din România motorul economiei".

"Aş vrea să precizez foarte clar aici că statul, care deţine 51% din acţiunile Salrom nu va vinde sau nu va lista aceste acţiuni. Este un acord de principiu pe care Fondul Proprietatea l-a solicitat şi a fost aprobat într-o Adunare Generală a Acţionarilor din cursul anului trecut, urmând ca după aceea să facem un calendar de implementare. În acest sens am venit cu un memorandum în Guvern în care am stabilit paşii şi, conform planificării, şi ţin foarte mult la această planificare, undeva în luna mai anul viitor Fondul Proprietatea va putea lista pachetul de 49% sau o parte din pachetul de 49% pe care îl deţine la Salrom la Bursa de Valori Bucureşti şi atunci potenţialii investitori vor putea achiziţiona aceste acţiuni. În acest sens, pentru că simplul demers administrativ, să zicem, de listare, nu este suficient, am demarat şi procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie şi a echipei manageriale conform Ordonanţei 109", a spus Florin Spătaru, la evenimentul organizat de DC Media Group.

El a subliniat că au fost demarate procedurile de selecţie a membrilor din Consiliile de Administraţie şi a echipelor manageriale pentru marea majoritate a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei.

La rândul său, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a informat că foarte curând va fi anunţat consorţiul de bănci care se va ocupa de listarea companiei la BVB.

Badea a precizat că Hidroelectrica se află în plin proces de listare şi din acest motiv nu pot fi oferite foarte multe informaţii, pentru că s-a intrat în zona de restricţii de comunicare.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri