Senatorii din Comisia juridica au discutat marti, in prima lectura, proiectul legii gratierii trimis de Guvern la finalul lunii ianuarie, liberalii si cei din USR argumentand ca actul normativ nu va rezolva supraaglomerarea din inchisori si propunand respingerea acestuia, in vreme ce PSD s-a pronuntat pentru amendarea proiectului. Comisia va da un raport referitor la legea gratierii pe 21 februarie.

In cadrul dezbaterilor din Comisia juridica a Senatului, reprezentantul Ministerului Justitiei a precizat ca gratierea face parte dintr-un ansamblu de masuri pentru reducerea supraaglomerarii din inchisori, precum construirea de noi penitenciare si gasirea unor noi spatii de detentie. Acesta a recunoscut ca Guvernul nu stie cati detinuti vor fi eliberati din inchisori in urma adoptarii legii gratierii, deoarece softul pe care il are Administratia Nationala a Penitenciarelor nu este suficient de performant pentru a anticipa acest lucru si a spus ca e nevoie de achizitionarea unui nou astfel de soft, conform News.ro.

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a atras atentia ca legea gratierii propusa de Guvern nu rezolva problema supraaglomerarii si nici nu duce la inlaturarea unei iminente decizii pilot a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) impotriva Romaniei din cauza conditiilor din inchisori. Pauliuc a explicat ca, potrivit ANP, vor fi eliberati din inchisori 2.200 de detinuti, din trei categorii: 1.100 dintre cei condamnati la o pedeapsa de pana la cinci ani de inchisoare, 13 femei insarcinate si 1.082 de intretinatori unici de familie cu copii de pana in 14 ani.

Retail jobs

Ea a atras insa atentia ca de legea gratierii, in forma propusa de Guvern, vor beneficia si infractori condamnati pentru marturie mincinoasa, incest, profanare de morminte, infractiuni la vot sau infractiuni impotriva infaptuirii justitiei. ”Proiectul este dus in derizoriu. PNL a incercat sa propuna o serie de masuri de imbunatatire a conditiilor din penitenciare si de infaptuire a justitiei: constructia de noi penitenciare, implementarea sistemelor electronice de supraveghere a detinutilor”, a declarat Nicoleta Pauliuc. Ea a mai spus ca se impune si infiintarea unei comisii speciale a Parlamentului care sa evalueze situatia din penitenciare. La randul sau, Alina Gorghiu a propus respingerea proiectului de lege privind gratierea si discutarea unui pachet mai amplu de masuri pentru rezolvarea situatiei din inchisori.

Citeste si:
Trump anunță o grațiere de ultim minut
Trump anunță o grațiere de...

USR, prin vocea senatorului George Dirca, a impartasit opinia liberalilor. ”Gratierea in forma propusa e un proiect care nu merita supus atentiei”, a declarat senatorul USR. Dirca a propus si el discutarea unui pachet mai amplu de masuri pentru rezolvarea situatiei din penitenciare, atragand atetia asupra faptului ca, potrivit unor studii facute in strainatate, peste 50% din cei gratiati se intorc in inchisoare dupa mai putin de un an.

Din partea majoritatii a luat cuvantul senatorul PSD Serban Nicolae, care s-a opus respingerii proiectului de lege, declarandu-se in schimb in favoarea ”amendarii din temelii” a propunerii facute de Guvern. Nicolae a criticat propunerea Executivului ca infractorii gratiati sa fie obligati sa inapoieze prejudiciul creat intr-un termen de un an de zile, in caz contrar riscand sa revina dupa gratii.

Citeste si:
INSP va fi obligat să comunice zilnic numărul cazurilor retestate
Institutul Naţional de...

”Nu inteleg de ce se vorbeste de acea dispozitie de recuperare a prejudiciului. Este exagerata si pune sub semnul intrebarii semnificatia gestului de clementa”, a declarat senatorul PSD. El a declarat ca nu ar trebui sa existe un termen pana cand un condamnat eliberat sa returneze prejudiciul creat, precizand ca, daca este dus in penitenciar, acesta nu mai are mijloacele necesare sa returneze acest prejudiciu.

Serban Nicolae a criticat declaratiile senatorilor PNL si USR care au propus un pachet mai amplu de masuri pentru rezolvarea situatiei din inchisori si care au argumentat ca peste jumatate dintre cei eliberati se intorc dupa gratii in mai putin de un an. ”Cifrele vehiculate sunt foarte volatile. Rata de recidiva la ultima gratiere in Romania a fost foarte mica. Faptul ca propuneti un pachet mai amplu mi se pare superficial”, le-a spus senatorul social-democrat colegilor sai din opozitie. Dezbaterile preliminare s-au incheiat fara o concluzie clara, urmand ca discutia sa fie reluata pe 21 februarie, atunci cand comisia juridica va da si un raport asupra proiectului de lege privind gratierea.

Citeste si:
Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului. Cine îi va lua...
Florin Cîţu şi-a dat demisia...

Sursa foto: Shutterstock/ Bacho

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri