Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a prezentat, duminica, scuze, tuturor celor care au avut de suferit in urma violentelor de la protestul din 10 august - atat civili, cat si militari, potrivit Agerpres.

"Incep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit in urma violentelor de saptamana trecuta, fie ei civili sau militari", a declarat Carmen Dan, la sediul MAI.

Totodata, Carmen Dan a declarat ca substantele folosite la protestul din 10 august din Piata Victoriei sunt omologate, au certificate de conformitate si sunt distribuite de fabricanti autorizati.

"Substantele de acest tip sunt utilizate si de alte forte de ordine din lume", a precizat Dan, duminica, la sediul Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri