Ludovic Orban: Există un interes mare al investitorilor mari pentru România

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat la Cluj, că există un interes mare al investitorilor pentru România şi că acestora trebuie să li se asigure condiţii favorabile de investiţii, cum ar fi cele în infrastructură.

"Investiţiile publice constituie o bază pentru toate investiţiile private. România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor pentru ţara noastră şi noi trebuie să fim pregătiţi să asigurăm condiţii favorabile de investiţii pentru a permite practic o dezvoltare economică, o creştere a nivelului de viaţă", a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută alături de miniştrii Lucian Bode şi Adrian Oros, dar şi de europarlamentarul PNL Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, scrie Agerpres.

În context, Ludovic Orban a amintit de câteva proiecte importante care vor fi finanţate din PNRR.

"Am discutat în toate întâlnirile de proiecte importante pentru Cluj, pentru comunităţile locale. Am discutat de metrou, care este, din punctul meu de vedere, cel mai spectaculos proiect şi trebuie să ştiţi că este inclusă o finanţare importantă în Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare pentru finanţarea proiectului de metrou din Cluj. Am discutat şi de alte proiecte importante, tot cu finanţare din PNRR; va exista un proiect extrem de important - modernizarea şi electrificarea tronsonului de cale ferată de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor. (...) Cuvântul de bază în guvernarea noastră este investiţie. Vrem să creştem constant investiţiile în România, atât investiţiile publice, cât şi investiţiile private", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban a efectuat o vizită de lucru în judeţul Cluj. El a vizitat câteva obiective din Câmpia Turzii şi Turda şi a avut o întâlnire cu primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. El a fost prezent la SC Berg Banat SRL din oraşul Câmpia Turzii şi a vizitat şantierul Sălii Polivalente din oraşul Turda.

Citeste si:
Orban îi scoate ochii lui Cîțu: Datorită negocierilor mele este...
Orban îi scoate ochii lui...

În plus, el a fost prezent, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la Aeroportul Internaţional ''Avram Iancu'' Cluj, cu ocazia prezentării noilor echipamente de securitate ale aeroportului, achiziţionate prin două proiecte finanţate din fonduri europene.

Sursa foto: Ludovic Orban/ Facebook PNL
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri