Ludovic Orban, președintele demisionar al Camerei Deputaților și fost premier al României, a declarat că Dacian Cioloș nu are nicio șansă să formeze o majoritate parlamentară, iar decizia președintelui Klaus Iohannis nu este nimic mai mult decât o cacealma.

”Dacian Cioloș nu are nicio șansă să formeze o majoritate. Decizia președintelui e o cacealma, care nu numai că nu are ca obiectiv rezolvarea crizei, ci are drept efect adâncirea acesteia”, a declarat Orban.

Totodată, acesta a reamintit faptul că România se află în criză politică de la începutul lunii septembrie, când Florin Cîțu a decis demiterea lui Stelian Ion.

”Criza politică trebuie să înceteze imediat, avem nevoie de un guvern stabil. Însă este evident că desemnarea lui Cioloș nu ține cont de principiile loialității constituționale. Președintele și-a îndeplinit formal obiectivul de a numi un premier. Sunt sigur că președintele este convins că Dacian Cioloș nu are nicio șansă”, a adăugat Orban.

Orban reiterează faptul că refacerea coaliției este singura soluție pentru ieșirea din criză a României.

”Sunt anumiți politicieni care se bazează pe Florin Cîțu drept o nouă numire, gașca demolatoare care l-a adus la conducerea partidului. Însă nici Florin Cîțu nu mai are nicio șansă să formeze o majoritate parlamentară”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Nu în ultimul rând, acesta a declarat că mâine, la ora 12:00, își va da demisia din funcția de președinte al Camerei, urmând să țină o conferință de presă.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri