Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a anunţat, miercuri, că susţine introducerea în Constituţia României a apartenenţei la Uniunea Europeană, propunere lansată de PES activists România, transmite Agerpres.

"Ca modificare a Constituţiei o susţin categoric, şi eu şi colegii mei. Poate să fie iniţiată de Parlament modificarea Constituţiei sau prin semnături cetăţeneşti", a declarat Ciolacu la Parlament.

Europarlamentarul Victor Negrescu, coordonator naţional al PES activists România, a anunţat că PES activists România susţine introducerea în Constituţia României a apartenenţei la Uniunea Europeană, deoarece acesta ar fi cel mai patriotic şi naţionalist demers pentru securitatea şi dezvoltarea ţării.

"Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o ţară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles şi Strasbourg, în aşa fel încât noi să fim cei care dau tonul şi influenţează deciziile europene", a declarat duminică europarlamentarul.

Cine și cum poate schimba Constituția României

Constituția României poate fi amendată doar ca urmare a unui anumit număr de inițiative, după cum urmează:

  • de preşedintele României la propunerea Guvernului,
  • de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor,
  • de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, care să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei.

De asemenea, procedura de revizuire trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • să fie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere,
  • Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor,
  • Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Nu în ultimul rând, următoarele aspecte din Constituția României sunt considerate de neatins:

  • caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii,
  • nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora,
  • Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

Sursa foto: Shutterstock / Alexandros Michai...

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri