Cu siguranta vom vedea o corectie in urmatoarea perioada, insa interesul pentru piata de birouri ramane crescut in continuare. In prima jumatate a lui 2019, piata de real estate s-a aflat pe acelasi trend ascendent inregistrat pana acum, iar semnele arata ca se va mentine pana la finele anului, spune Ema Iftimie, head of leasing Globalworth.

La nivel national, in primul trimestru au fost inchiriati aproximativ 124.500 de mp, cu aproape 40% mai mult comparativ cu perioada similara din 2018, iar tranzactiile realizate in primul trimestru din 2019 au reprezintat aproximativ 30% din volumul total tranzactionat anul trecut, de circa 400.000 mp, potrivit datelor din piata.

"Bucurestiul e in continuare vedeta" pietei imobiliare. "A atras cel mai mare volum de tranzactii" pe spatii de birouri, "respectiv peste 107.000 mp (peste 85% din totalul la nivel national), fiind urmat la mare distanta de Timisoara cu putin peste 6.000 mp (aproape 5%). Tranzactii importante au fost realizate si in Craiova, Cluj-Napoca si Iasi". Astfel, aceste orase "continua sa se dezvolte" si "ne uitam si noi cu atentie la posibile oportunitati", arata Ema Iftimie (foto).

Aceste cifre ofera un anumit grad de optimism pentru managerul celui mai mare proprietar de spatii de birouri din Romania, dar nu exclude o potentiala corectie, care s-ar putea afla mult mai aproape decat o arata imaginea curenta a pietei imobiliare. "Romania se afla pe un trend crescator, ceea ce ofera o serie de oportunitati pentru investitiile in piata de real estate. Multinationalele care doresc sa se extinda in regiune au ales Romania datorita fortei de munca formata din tineri calificati si a mediului fiscal relativ scazut si stabil".

Globalworth: Anul acesta vrem sa ne intarim pozitia pe segmentul de spatii logistice

"In a doua jumatate a anului, ne vom concentra pe dezvoltarea proiectelor aflate in prezent in constructie. In 2019 vom finaliza Globalworth Campus, cand vom livra Tower 3, cu o suprafata de aproximativ 35.000 de metri patrati. Inca din faza de proiectare, am gandit Globalworth Campus ca un complex modern de business, care imbina spatiile de birouri, cu zone de relaxare, optiuni de retail si alte facilitati, precum unul dintre dintre cele mai mari centre de conferinte din Bucuresti", arata Ema Iftimie.

Ea adauga ca pentru spatiile din Globalworth Campus, dezvoltatorul a inregistrat o cerere ridicata din partea companiilor de IT&C, BPO si SSC.

"Tower 1 si Tower 2, care ofera impreuna o suprafata inchiriabila de 57.000 de metri patrati, sunt inchiriate de companii precum Amazon, Honeywell, Stefanini Romania, Mazars Romania, Chain IQ si P4Cards. Iar pentru Tower 3, suntem deja in negocieri avansate cu o serie de chiriasi pentru aproape toate spatiile disponibile. Mai mult, Tower 1 inglobeaza si spatii de coworking, o piata care inregisteaza tot mai multa popularitate. Am lansat aici primele birouri Mindspace din Romania, si am finalizat recent si amenajarea spatiilor din Bucharest Tower Center, cladirea noastra din Piata Victoriei".

Anul acesta, insa, "continuam dezvoltarea in zona de nord a Bucurestiului cu Globalworth Square, situata intre alte doua dintre cladirile noastre: Globalworth Plaza si complexul Globalworth Green Court. Proiectul va avea o suprafata totala de aproximativ 28.000 mp, dispusi pe 14 etaje de spatii de birouri si 3 niveluri subterane pentru parcare. Parterul va fi destinat facilitatilor, precum restaurante, cafenele si alte diferite optiuni de retail, elemente obligatorii pentru orice cladire de birouri de clasa A. Livrarea Globalworth Square este programata pentru 2020", adauga managerul Globalworth.

Dar, "pe langa zona de spatii de birouri, anul acesta vrem sa ne intarim pozitia pe segmentul de spatii logistice. Am lansat in urma cu cateva saptamani brandul Global Logistics, care va ingloba toate proiectele de acest tip. Recent, am finalizat si prima faza a extinderii proiectului nostru logistic din vestul tarii. Global Logistics Timisoara II ofera un potential de extindere cu 140.000 de metri patrati si va fi dezvoltat pe un teren de peste 30 de hectare. Prima faza a proiectului a fost de aproape 18.000 de metri patrati, si suntem deja in negocieri avansate pentru inchirierea suprafetei livrate".

De asemenea, adauga Ema Iftimie, "urmeaza o noua investitie de 35,5 milioane de euro intr-un proiect logistic de tip last mile in Chitila, realizat in parteneriat cu Global Vision. Dezvoltarea se va realiza in mai multe faze, primii 20.000 de mp de spatii logistice urmand sa fie livrati in primul trimestru al anului viitor".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri