Dezvoltatorul imobiliar orădean, Prima Development Group a cumpărat de la Immofinanz un teren cu suprafața de peste 6 hectare, situat pe Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești din nordul Capitalei.

Dezvoltatorul mai deține în aceeași zonă un alt teren de 5 hectare și intenționează ca pe aceste două terenuri să construiască cel mai mare ansamblu rezidențial amplasat pe malul unui lac din nordul Bucureștiului, cu peste 2.000 de apartamente și deschidere directă la lacul Grivița.

Valoarea brută de dezvoltare pentru proiectul realizat pe cele două terenuri deținute de Prima Development Group se ridică la 260 de milioane de euro.

Noua dezvoltare din portofoliul companiei se va numi Alizee by the Lake și este concepută ca un un mini-oraș, cu numeroase facilități și o panoramă unică.

Ansamblul va pune la dispoziția clienților aproape 2.000 de apartamente, cu 3 hectare de spații verzi și un front liber către lac de 500 m. De asemenea, acesta va avea performanță energetică foarte ridicată, pentru că va fi proiectat astfel încât să respecte standardele nZEB și va fi prevăzut cu peste 2.000 locuri de parcare, dintre care mai mult de 300 vor fi echipate cu stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Alizee by the Lake este conceput ca un oraș în miniatură, cu pază și supraveghere video, care să le ofere rezidenților tot ce au nevoie: de la spații comerciale, de birouri, farmacii, săli de fitness și locuri de joacă, până la priveliștea atât de relaxantă oferită de lacul Grivița, pe malul căruia este situat. (...) Apartamentele sunt gândite astfel încât să ofere confort și să reprezinte o investiție inteligentă pe termen lung. Estimăm că vom începe construcția la Alizee by the Lake în 2025", spune Adrian Stoichină, co-CEO Prima Development Group.

Pentru conceptul și designul ansamblului Alizee by the Lake Prima Development Group va organiza și un concurs de arhitectură. Scopul dezvoltatorului este ca acest ansamblu să devină un adevărat reper al confortului, inovației și bunului gust pe harta zonei de nord a Bucureștiului, oferind nu numai o estetică aparte, ci și o calitate ridicată a locuirii.

Cu o echipă internă formată din specialiști pe mai multe segmente – dezvoltatori, constructori, ingineri și arhitecți, Prima Development Group a livrat până acum pe piața din Oradea peste 4.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 280 de milioane de euro, iar în București a dezvoltat Core Timpuri Noi și ansamblul rezidențial tip boutique Boemia Apartments.

Totodată, compania dezvoltă și PRIMA Vista, un proiect cu un total de 482 de apartamente amplasat în nordul Bucureștiului, pe Șos. Fabrica de Glucoză nr. 6-8, se află în Faza II de dezvoltare, iar 75% dintre studiourile și apartamentele finalizate în Faza I au fost deja achiziționate de clienți.

În acest moment, Prima Development are în lucru, în Capitală, 3.000 de apartamente aflate în diverse stadii de autorizare, o investiție care se ridică la 200 de milioane de euro.

Sursa foto: Primavera Development

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri