Chiriile spatiilor de birouri vor urma un trend descendent si in a doua parte a anului, poate chiar si in 2010, scaderea fiind estimata la 5-10%, potrivit companiei de consultanta imobiliara Esop.
“Este greu ca dupa o perioada de crestere accelerata a chiriilor sa accepti o realitate total diferita. Multi proprietari raman rigizi sperand vremuri mai bune. Insa vremea in care stateau clientii la coada la cladiri e de mult apusa”, afirma Irina Petrescu, partener Esop.

Piata de birouri a inregistrat o scadere a cererii pe toate segmentele, astfel incat, comparativ cu anul 2008, cererea este mai mica cu 10-15% pe segmentul IMM-urilor si cu 25-30% pe segmentul corporate.

"Bugetele de relocare ale companiilor s-au restrans direct proportional cu restrangerea profitului in aceste luni. In cazul IMM-urilor, dar si companiilor medii si al firmelor coprorate, bugetele s-au diminuat in medie cu 25-30%”, adauga reprezentantul Esop.

De exemplu, pentru o suprafata de 100-150 mp, cele mai frecvente bugete nu depasesc 1.800-2.000 euro/luna. In cazul firmelor medii, cele mai cautate spatii sunt in cladirile euro/mp. In cazul companiilor mari, pe segmentul corporate, sunt preferate cladirile de clasa C si B, suprafetele medii cerute sunt cele de 800-1.200 mp, iar bugete medii se situeaza intre 10-12 euro/mp, conform unui studiu realizat de Esop.

O cladire de clasa B este, in primul rand, o cladire care nu intruneste simultan toate conditiile unui spatiu de clasa A: sa aiba peste 10.000 mp total, respectiv peste 1.000 mp pe nivel, echipamente performante, inaltime finita de minim 2,75 m, peste un loc de parcare la 80 mp inchiriati, locatie centrala si un bun acces.

“Nu mai e o noutate ca, pe toate segmentele, chiriile au scazut cu 10-25%, in comparatie cu 2008, pe fondul a doua cauze principale: supraoferta din piata pe toate segmentele si diminuarea numarului de potentiali clienti. Este interesat insa ca pot fi diferente semnificative intre pretul de prezentare al ofertei si cel de tranzactionare”, a incheiat Irina Petrescu.

Pe de alta parte, un raport recent al companiei Jones Lang LaSalle (JLL) arata ca piata de inchiriere si preluarea spatiilor de birouri isi va reveni in anul 2010, odata cu imbunatatirea conditiilor economice din tara. Pana la sfarsitul anului, este asteptata finalizarea unei suprafete de 180.000 mp de spatii de birouri, o suprafata cu 30% mai mica fata de cea livrata anul trecut, potrivit aceluiasi raport.

Pentru anii 2010-2011 insa, situatia este incerta, intrucat aproximativ 54% din spatiile de birouri care ar trebui livrate pe piata in urmatorii doi ani au fost amanate cu unul sau doi ani, potrivit datelor Esop.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri