Tehnologia are un impact uriaș în lumea medicinei, iar componenta de imagistică este crucială în stabilirea unui diagnostic corect și cât mai din timp, astfel încât pacienții să primească imediat tratamentul potrivit pentru afecțiunile lor, este de părere Dr. Claudia Oanea, Managing Director la Siemens Healthineers România.

Prezentă în studioul Wall-Street 360, Claudia Oanea ne-a vorbit și despre impactul pe care tehnologia îl poate avea în ușurarea misiunii atât a medicilor, dar și în reducerea stresului și efortului pe care trebuie să-l depună și pacienții.

Noile tehnologii permit diagnosticarea de la distanță, echipamentele sunt mult mai prietenoase cu pacienții, care nu trebuie să-și mai petreacă zeci de minute stând încordați într-un aparat CT, pentru a nu se mișca.

Potrivit interlocutoarei noastre, medicina modernă este tot mai „centrată pe pacient”, iar tehnologia ajută în reducerea stresului pe care pacienții îl au atunci când merg la medic pentru un consult sau pentru tratament. Și așa, pacienții sunt tulburați de gândul că trebuie să meargă la medic sau într-un spital, confruntându-se cu suspiciunile unor afecțiuni sau chiar cu afecțiuni medicale care îi încarcă și mai mult cu îngrijorări.

Iar noile tehnologii medicale pot îmbunătăți atât calitatea, cât și experiența actului medical, spre ușurarea pacientului.

Ca să înțelegeți magnitudinea și importanța tehnologiei medicale, o să vă spun că, într-o oră, sunt efectuate circa 230.000 de scanări la nivel global. Acest aspect ne arată care este plaja de acțiune și de utilizare a echipamentelor. Gândiți-vă și că, în 70% din cazurile în care un medic trebuie să pună un diagnostic este nevoie de componenta de imagistică”, ne-a explicat Claudia Oanea.

Potrivit ei, acuratețea cu care medicii pot stabili un diagnostic corect cu ajutorul echipamentelor moderne a crescut foarte mult, ceea ce le ușurează foarte mult munca. Astfel, dacă nu trebuie să aloce prea mult timp unui singur pacient, va avea timp să se ocupe de mai mulți pacienți, care ar trebui, în alte circumstanțe, să aștepte să primească atenția unui medic.

„Ca formare, eu sunt medic și am trecut, acum 30 de ani, prin perioada în care medicul venea, te bătea pe spate și îți cerea să spui «33», celebra metodă de analiză a rezonanței pulmonare. Acum, orice diagnostic trebuie să foarte bine documentat, iar echipamentele medicale joacă un rol extrem de important, pentru că ele ajută medicul să vină cu un diagnostic precis și imediat”, ne-a mai spus managing directorul de la Siemens Healtineers România.

Dezvoltarea de centre de imagistică îi poate scuti pe pacienți de drumuri de sute de kilometri

Când vorbim de diagnosticarea unor probleme de sănătate mai complicate, cum sunt cele cardiovasculare sau oncologice, numărul spitalelor și clinicilor care dispun atât de specialiști, dar și de echipamente medicale avansate nu este foarte mare.

În multe situații, pacienții trebuie să se îndrepte către un oraș mare, unde pot găsi un spital sau o clinică, pentru a-și face analizele necesare. Dar un centru precum cel dezvoltat de Siemens Healthineers în colaborare cu Ovidius Clinical Hospital (OCH), din orașul Ovidiu, județul Constanța, îi poate scuti pe pacienți de un drum pe care erau nevoiți să-l facă până la București.

Pentru medicii specialiști, cu ajutorul noilor centre, nu mai trebuie să fie lângă pacient, pentru că pacientul poate fi îndrumat și de către un asistent medical aflat într-un centru de diagnosticare, iar medicul se află într-un centru distinct/separat unde primește toate datele obținute de echipamentele folosite pentru diagnosticare remote.

Nu contează că ești la 400 sau la 600 de km distanță, pentru că, prin intermediul noilor tehnologii (de diagnosticare la distanță – n.r.), este ca și cum te-ai afla în fața echipamentului”, ne-a mai spus Claudia Oanea.

În plus, ne mai spune oficialul Siemens Healthineers România, cu ajutorul acestor centre se rezolvă și o parte din problema resursei umane în spitale. Cum un pacient poate fi îndrumat de un asistent medical, nu mai este nevoie de medici specialiști în fiecare centru de diagnosticare.

Claudia Oanea: Un diagnostic precoce, înseamnă un tratament mai ușor

Potrivit, doctorului Claudia Oanea, noile echipamente de diagnosticare le oferă medicilor șansa de a vedea ce se află în corpul pacienților la un nivel de detaliu nemaiîntâlnit până acum.

Acest lucru nu este important doar pentru a analiza o afecțiune, ci pentru că noile echipamente permit o diagnosticare mult mai timpurie a unei boli, încă din fazele incipiente, atunci când afecțiunile sunt atât de mici încât echipamentele de generație anterioară nu le-ar fi putut detecta.

De aceea, potrivit Claudiei Oanea, când spunem „viteza în diagnosticare”, nu ne referim la faptul că pacientul stă mai puțin într-un asemenea echipament, într-un CT, de exemplu, ci că medicii pot veni cu un diagnostic și să stabilească un tratament adecvat cât mai devreme pentru pacienți.

„Astăzi ai posibilitatea unei diagnosticări precoce. Asta înseamnă că avem șanse de tratament mult mai mari. Vă dau un exemplu, în situațiile oncologice. Este extrem de important să reușești să diagnostichezi tumora într-o fază incipientă, pentru că șansele de tratament cresc foarte mult. Cresc exponențial. Totodată, un tratament timpuriu înseamnă un tratament mai ușor, unul mai puțin costisitor”, ne-a mai explicat Claudia Oanea.

Potrivit ei, acest lucru înseamnă economii și pentru spitale, și pentru bugetul de stat, dar, cel mai important, și pentru pacient. Nu în ultimul rând, un tratament timpuriu și mai ușor, înseamnă și mai puține zile de spitalizare.

Niciun pacient nu-și dorește să stea mai mult decât este nevoie într-un spital, iar dacă nu sunt nevoiți să stea prea mult, asta înseamnă că și numărul de paturi disponibil crește, pentru a permite altor pacienți să fie tratați, dar și medicilor și asistenților medicali să-și ușureze munca.

Siemens investește în centre de referință în România

Siemens Healthineers se ocupă și de pregătirea personalului care va manipula echipamentele pe care le distribuie partenerilor săi. La OCH există un centru în care medici și specialiști din toată țara pot veni pentru a se pregăti.

Claudia Oanea ne spune că este normal să investească în pregătirea celor care se vor folosi de echipamente, deoarece acestea trebuie utilizate la adevăratul lor potențial.

„Vorbim de echipamente foarte scumpe. Nici tu, ca producător, nu-ți permiți să știi că este pe piață un echipament care nu este utilizat la justa lui valoare. Trebuie să faci ceva în sensul acesta. Trebuie să le arăți tehnologia, să se dezvolte profesional”, ne-a mai spus Claudia Oanea Managing Director Siemens Healthineers România.

Pe lângă centrul de la clinica OCH din Ovidius, Siemens Healthineers are un parteneriat și cu Universitatea din Cluj, unde ajută specialiștii să se familiarizeze cu noile tehnologii medicale.

„Să faci un centru de referință (cum este cel de la Ovidius Clinical Hospital – n.r.) nu este ușor. Este primul centru pe care l-am deschis, dar, cu siguranță, anul acesta si anul viitor vom avea încă două”, ne-a dezvăluit Claudia Oanea.

În aceste facilități, specialiștii și medicii vor avea parte atât de pregătire teoretică, dar și practică. Aceștia vor învăța protocoalele, care sunt procedurile, care sunt opțiunile pe care un echipament le are și ce pot obține de la el. Componenta practică va include utilizarea unor simulatoare speciale.

Chiar și cei care sunt familiarizați cât de cât cu echipamentele moderne vor avea nevoie de training dedicat, deoarece, echipamentele noi produse de Siemens Healthineers vin cu caracteristici noi și îmbunătățite, pentru care inclusiv angajații Siemens Healthineers au parte de o pregătire specială pentru a le utiliza la capacitatea lor maximă.

Aflați mai multe despre echipamentele Siemens Healtineers, despre planurile companiei în România, dar și despre impactul tehnologiei în medicină, în interviul nostru cu Claudia Oanea în clipul de mai jos.

<

Sursa foto: Wall-Street.ro / Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri