Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate şi asistenţă socială, la salariul de bază maxim prevăzut de lege, menţionând că prin această măsură se închid promisiunile făcute în sistemul sanitar, scrie Agerpres.

"Astăzi vom lua o măsură, într-o ordonanţă de urgenţă, închizând promisiunile făcute şi în sistemul sanitar. Avem creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate şi asistenţă socială la salariul de bază maxim prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, toate anexele care au ţinut de Legea 153, dar sunt incluse fonduri şi pentru plata voucherelor de vacanţă, indemnizaţii lunare pentru gărzi, zile suplimentare de concediu de odihnă şi deblocarea negocierilor şi semnarea contractului colectiv de muncă", a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a spus că se repară inechităţile vechi. "Practic, ca şi la Educaţie, reparăm inechităţile vechi şi sunt convins că, împreună, facem ceea ce este corect", a spus premierul. Acesta a mai anunțat și că se deblochează prima tranșă pentru pachetul de sprijin de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova. „Banii merg pe microbuze școlare și investiții pe alimentare cu apă”, a explicat Ciolacu care a adăugat că vor fi prezentate și detaliile planului de acțiune proactivă în caz de calamitate, care trece prin Ministerul Mediului..

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri