Retorica cu privire la un aflux de romani si bulgari in Marea Britanie este "periculos de asemanatoare" cu "abordarea de tip sperietoare" adoptata de unele regimuri, inclusiv cel nazist, potrivit unei societati din cadrul Universitatii Cambridge, relateaza site-ul periodicului The Cambridge News, potrivit Mediafax.

Presedintele Cambridge Romanian Society Radu Bumbacea, care se referea la cei care detineau puterea in tari ca Germania, Rusia si Ungaria in anii '30, l-a criticat dandu-l ca exemplu pe David Cameron, condamanand atitudinea alarmista a acestuia si a altor politicieni cu privire la o inasprire a politicilor in domeniul muncii, intrate in vigoare de la 1 ianuarie, vizand Romania si Bulgaria.

"Deplangem atat reactia politicienilor, cat si a unor institutii media, inclusiv The Daily Mail ori The Sun", a declarat studentul la matematica de la Trinity College pentru The Cambridge News. "Cu siguranta nu este un raspuns matur la o situatie. Se astepta o abordare mai echilibrata din partea Whitehall-ului si premierului (britanic David Cameron) care a studiat la Oxford", a subliniat el.

"Este mult prea usor sa adopti o abordare de tip «sperietoare» in perioade de criza, dar este necesar sa ne amintim ca o abordare periculos de asemanatoare a fost utilizata acum 79 de ani si a lasat Europei cicatrici psihologice adanci", a adaugat Bumbacea. "Astazi sunt cele doua tari ale noastre, maine ar putea sa fie Turcia sau Serbia. Daca masurile Guvernului vor depasi limita, suntem convinsi ca cetatenii britanici si UE vor condamna masurile", a continuat el.

Societatea preconizeaza ca in Marea Britanie nu va veni "un numar neobisnuit" de romani, "pentru simplul motiv ca «visul» de a munci in strainatate s-a diminuat, iar limba engleza nu este atat de apropiata gramaticii sau lexicului limbii romane", apreciaza Bumbacea. Romanii vor continua sa vina in Marea Britanie la studii si sa munceasca in posturi bine platite, ca cele din domeniul IT, afirma societatea.

In opinia lui Bumbacea, asemenea schimburi sunt avantajoase economiilor celor doua tari, iar daca exista locuri libere pe piata muncii este necesar ca ele sa fie ocupate, fiind logic ca, in cazul in care nu exista britanici suficient de calificati intr-o anumita profesie, alti cetateni UE sa se mute in aceasta tara pentru a ocupa posturile respective. El a citat date potrivit carora firme britanice au obtinut in Romania profituri in valoare de cel putin 3,7 miliarde euro.

Cameron a adoptat in graba masuri noi prin care sa se asigure ca, de la 1 ianuarie, imigrantii din UE nu vor putea sa solicite ajutoare sociale in primele trei luni de la sosirea in Marea Britanie. In plus, persoanele care cersesc si cele fara adapost pot fi deportate si li se poate interzice accesul in tara pentru o perioada de 12 luni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri