Peste 2.500 de teste pentru depistarea virusului COVID-19 au fost ridicate, după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3 s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 43 de ani promovează pe diverse reţele online vânzarea acestor produse.

"Din datele obţinute până la acest moment a rezultat că produsele respective provin din import, iar bărbatul, în numele unei societăţi, ar fi prezentat Autorităţii Vamale o declaraţie de conformitate în cuprinsul căreia este trecut un alt produs farmaceutic, existând o suspiciune cu privire la faptul că pentru produsele importate a fost folosită o declaraţie de conformitate nereală, care nu acoperă produsul importat", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), conform Agerpres.

În baza informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, a rezultat că la acea dată produsul respectiv nu putea fi introdus pe piaţă în mod legal.

"Au fost ridicate de la Autoritatea Vamală peste 2.500 de teste, urmând a se stabili dacă produsul poate fi comercializat pe teritoriul României", arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri