Poliţiştii rutieri au aplicat, în primele 10 luni ale anului, 1.669.045 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 196.340 de permise de conducere şi au retras 73.154 de certificate de înmatriculare, potrivit şefului Direcţiei Rutiere a IGPR, Valentin Ioniţă, scrie Agerpres.

El a precizat, într-o conferinţă pe tema siguranţei rutiere, că principalele cauze de producere a accidentelor grave au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum - 545 de accidente, abaterile bicicliştilor - 505 accidente, traversarea neregulamentară a pietonilor - 418 accidente, neacordarea de prioritate pietonilor - 314 accidente şi neacordarea de prioritate vehiculelor - 313 accidente.

În primele 10 luni ale acestui an, au fost executate peste 49.000 de acţiuni, atât cu efective proprii, cât şi în sistem integrat cu alte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei rutiere, care au avut drept obiectiv prioritar reducerea victimelor în urma accidentelor rutiere.

"În calitate de stat membru şi fiind preocupat de a asigura o mobilitate sigură pentru toţi participanţii la trafic, România se alătură efortului european şi preia obiectivul de reducere cu 50% a numărului de decese şi cu 50% a numărului de răniri grave, cauzate de accidentele rutiere, în perioada 2022 - 2030, raportat la anul 2019. Cu toate că înregistrăm progrese semnificative în atingerea obiectivului asumat, încă avem mii de persoane care îşi pierd viaţa, pe şoselele din România", a declarat, marţi, Valentin Ioniţă.

El a amintit că, începând cu data de 30 iunie, conducerea MAI a dispus punerea în aplicare a Planului naţional de acţiune BLOCADA, care vizează două paliere importante - prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri şi prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă.

Ministerul de Interne desfăşoară, la nivel naţional, şi o campanie de informare publică referitoare la modificarea Codului penal în sensul în care persoana care conduce un autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive ori fără permis şi comite un accident de circulaţie soldat cu decesul victimei va fi condamnată la închisoare cu executare (Legea Anastasia).

Din 10 august, la iniţiativa MAI, s-a modificat legea, prevăzându-se că, în cazul în care rezultatul pozitiv preliminar cu aparatul DrugTest nu este confirmat de probele biologice, şoferul primeşte înapoi, pe loc, permisul de conducere.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au fost aduse modificări asupra cadrului legislativ care reglementează materia circulaţiei pe drumurile publice, fiind reevaluate unele dintre aceste mecanisme de sancţionare, respectiv reglementate alte noi mecanisme de sancţionare a abaterilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora.

Şeful Brigăzii Rutiere a afirmat că, în prezent, se află în dezbatere publică un pachet legislativ care cuprinde şi modificarea cadrului normativ incident circulaţiei rutiere, cu o serie de propuneri concrete menite să creeze instrumente noi şi să eficientizeze anumite mecanisme în scopul întăririi siguranţei pe drumurile publice.

Una dintre propuneri vizează reglementarea posibilităţii ca poliţistul rutier să poată constata anumite contravenţii şi cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulaţie a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic şi surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz. "În acest context, implicarea societăţii civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier va consolida gradul de disciplină în trafic", a mai spus Valentin Ioniţă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri