Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia, că numeroase drumuri şi autostrăzi din această ţară au fost afectate în urma fenomenelor meteo puternice cauzate de ciclonul "Daniel", relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, a fost afectată infrastructura de transport şi comunicaţii din zonele Volos, Magnisia, Trikala, Karditsa, Telion şi Insula Skhiatos, fiind înregistrate dificultăţi inclusiv la transportul aerian şi cel maritim.

Poliţia elenă a dispus restricţii de circulaţie pe mai multe tronsoane de drum: strada Larisis, în Volos, pe ambele fluxuri de trafic, de la sensul giratoriu cu bulevardul Athinon până la intersecţia cu şoseaua de centură Volos, precum şi drumul naţional Volos - Larissa; drumul judeţean Rizomylos - Kanalia, de la intersecţia cu PEO Larissa - Volos până în satul Kanalia; drumul judeţean Volos - Kanalia, de la Melissatika la satul Kanalia; drumul judeţean Agia-Volos, de la satul Kanalia până la linia administrativă cu regiunea Magnesia, respectiv satul Kalamaki din prefectura Larissa; drumul local Stefanovikeio - Megalo Monastiriou, de la intersecţia cu drumul naţional Volos - Larissa până la satul Megalo Monastiri; drumul judeţean Velestinou - Mikro Perivolaki din satul Chloe până la limita administrativă cu prefectura Magnesia (satul Agrokipio); şoseaua Larissa-Volos, de la intersecţia cu satul Chloe până la satul Stefanovikio, precizează sursa citată.

De asemenea, accesul vehiculelor este interzis în regiunea Trikala, cu excepţia reţelei rutiere care conectează localităţile Ioannina şi Grevena cu unitatea regională Larissa, astfel: drumul naţional Ioannina - Trikala - Larissa; drumul naţional Grevena - Mourgani; drumul naţional Ioannina - Trikala - Larissa. Circulaţia vehiculelor este interzisă pe teritoriul prefecturii Karditsa, cu excepţia porţiunii din autostrada E-65 aflată în responsabilitatea Poliţiei din Karditsa, mai menţionează MAE.

În acelaşi timp, au fost ridicate restricţiile pe reţeaua rutieră din insula Skiathos, cu excepţia zonelor Agia Paraskevi - Troulos - Platanias, unde circulaţia este în continuare oprită.

MAE informează cetăţenii români că datele oficiale actualizate referitoare la evoluţia fenomenelor meteorologice extraordinare sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Naţionale elene de Meteorologie. De asemenea, Secretariatul General al Protecţiei Civile a emis un set de recomandări şi măsuri care trebuie urmate de către toate persoanele în această perioadă pentru a se proteja de riscurile care decurg din apariţia fenomenelor meteorologice severe, acesta fiind disponibil pe site-ul https://civilprotection.gov.gr.

Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români să respecte întocmai instrucţiunile autorităţilor elene responsabile, iar în cazul în care se confruntă cu o situaţie de pericol iminent să utilizeze numărul unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106710035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", cu informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa foto: Aljohara Jewel / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri