Rusia nu vede niciun temei pentru a prelungi acordul care a permis Ucrainei să-şi reia exporturile de cereale prin porturile sale maritime după ce armata rusă a împiedicat folosirea acestora odată cu războiul pornit în februarie 2022, prin urmare Ministerul rus de Externe a transmis marţi că navele ce transportă cereale ucrainene trebuie să părăsească Marea Neagră până la 17 iulie, data când expiră acordul, relatează agenţiile Reuters şi EFE, conform Agerpres.

Ministerul rus de Externe subliniază că partea rusă face tot posibilul ca verificările acestor nave în porturile turce să fie efectuate în aşa fel încât să poată ieşi din Marea Neagră până la data menţionată.

În aceeaşi declaraţie, MAE rus afirmă că acordul a permis furnizarea de cereale ucrainene către ţările "bine hrănite", nu către cele care au cel mai mult nevoie de ele. Cele cinci ţări cele mai sărace - Etiopia, Yemen, Afganistan, Sudan şi Somalia - au primit doar 2,6% din cerealele ucrainene exportate prin Marea Neagră, în timp ce situaţia exporturile de cereale ruseşti "a continuat să se înrăutăţească" din cauza sancţiunilor occidentale.

Rusia a ameninţat în mod reperat că se va retrage din respectivul acord, reclamând faptul că nu a fost respectată componenta înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile sale de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei. Rusia a acceptat ultima dată prelungirea acordului cu încă două luni, începând de la jumătatea lunii mai.

"În aceste condiţii, este evident că nu există nicio bază pentru a continua mai departe Iniţiativa Mării Negre", concluzionează MAE rus, argumentând că nu există niciun progres asupra seriei de cereri pe care Moscova le-a transmis Occidentului, inclusiv cea referitoare la reconectarea Băncii agricole ruse de stat la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Într-un comentariu separat, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a descris drept "inaplicabilă" o propunere a UE despre care presa a relatat zilele trecute şi care face referire la crearea unei filiale speciale a acestei bănci care să fie conectată la SWIFT.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri