Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a declarat, la Digi24.ro, că în luna septembrie putem circula cu metroul în Drumul Taberei. Ministrul acuză Primăria Capitalei că nu oferă ajutor pentru finalizarea mai rapidă a lucrărilor de suprafață.

„Lucrările la centra de ventilație din zona Piața Moghioroș s-au finalizat, au început testele dinamice și cele pentru instațiile electro-energetice. Între orele 8-17 sunt opt trenuri care circulă. În paralel, realizăm recepția la terminarea lucrărilor pe segmente. Specialiștii spun că în luna septembrie putem finaliza aceste recepții și în luna septembrie să avem posibilitatea că circulăm cu trenul pe Magistrala 5, pe cele zece stații”, a declarat Lucian Bode la postul de televiziune.

Luni a fost prima întâlnire a Comisiei de Recepție, a precizat ministrul Transporturilor.

Ministrul acuză Primăria Capitalei că nu oferă ajutor pentru finalizarea mai rapidă a lucrărilor de suprafață, dând exemplul finalizării lucrărilor la suprafață în zona tramvaiului 41. „Am de gând să am o discuție civilizată cu Primarul General. Fac un apel să sprijine darea în funcțiunea metroului”.

Darea în circulație a metroului în Drumul Taberei nu depinde, însă, de lucrările de la suprafață, a precizat ministrul.

În 2011 s-a semnat primul contract pentru M5. Termenul era de 36 de luni, la care se adaugău și alte termene, printre care cel pentru sistemul de automatizare. În 2015 era primul termen avansat pentru darea în functiune a metroului Drumul Taberei.

Magistrala 5 de metrou, secțiunea Râul Doamnei - Eroilor (Opera), inclusiv Valea Ialomiței, este compusă din 10 stații de metrou și un depou, având o lungime totală de 6,8 km. Valoare totală reactualizată conform devizului general este de 3,2 miliarde de lei. O parte din bani vin de la Banca Europeană de Investiții (BEI), mai exact 1,8 miliarde de lei (395 de milioane de euro), în urma semnării contractului de cofinanțare a proiectului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri