Cele mai importante organizații ale industriei forestiere din Europa au trimis o serie de sugestii la propunerea de Regulament a Parlamentului European și a Consiliului privind punerea pe piața UE, precum și importul sau exportul unor mărfuri și produse asociate cu „defrișarea și degradarea pădurilor”.

Pe măsură ce conștientizarea temelor legate de climă și mediu crește și obiceiurile de consum se schimbă, se deschid noi oportunități pentru industria forestieră și construcțiile din lemn pentru a dezvolta soluții ecologice funcționale.

Astfel, certificările Chain-of-Custody (CoC) sunt o modalitate de a sprijini silvicultura responsabilă urmând lanțul de aprovizionare, iar standardele dezvoltate demonstrează trasabilitatea lemnului.

Certificarea CoC este o modalitate pentru companii să își asume poziția „fără defrișare” prin procurarea produselor din lemn numai din surse responsabile, certificate independent conform acestor standarde.

Este de la sine înțeles că industria europeană a lemnului condamnă cu fermitate orice formă de tăiere ilegală și de aceea a făcut investiții mari pentru a se asigura că legile, regulile și reglementările forestiere sunt respectate în timpul recoltării, transportului, prelucrării și comerțului cu produse forestiere.

Trebuie amintit aici faptul că lemnul și produsele pe bază de lemn sunt deja acoperite de Regulamentul privind lemnul, care prevede că produsele care intră pe piața UE au fost recoltate și comercializate cu respectarea legilor din țările producătoare.

"Asociația Forestierilor din România (ASFOR), în calitate de membru al Organizației Europene a Operatorilor Economici din Domeniul Industrializării Lemnului (EOS), s-a alăturat acestui demers”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele ASFOR.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri