Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele trei zile, maximele termice urmând să ajungă şi la 39 de grade Celsius la umbră, conform prognozei publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 3 august, ora 10:00 - 5 august, ora 10:00, în zona Capitalei va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, scrie Agerpres.

Temperaturile maxime vor fi de 36 - 37 de grade, joi (3 august), şi în jurul valorii de 39 de grade, vineri (4 august). Totodată. minimele se vor încadra între 19 şi 22 de grade, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

ANM a emis, joi, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat, ce vor fi valabile, etapizat, în întreaga ţară, pe 3 şi 4 august.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi, în marja Codului galben, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi sud-estul ţării, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 18 şi 25 de grade.

De asemenea, vineri, un al doilea Cod galben de căldură va viza toate zonele de câmpie şi de podiş. Disconfortul termic va fi ridicat, ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, în timp ce minimele se vor încadra între 17 şi 20 de grade.

Tot vineri, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în zone din Crişana şi Banat, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 37 - 39 de grade, precum şi în jumătatea de sud a Olteniei şi a Munteniei, unde vor fi temperaturi maxime de 39 - 41 de grade. Valorile minime vor oscila între 19 şi 25 de grade.

ANM precizează că, sâmbătă (5 august), disconfortul termic se va menţine ridicat în toate zonele de câmpie şi va mai fi caniculă local în regiunile sudice.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri