Deși ne plângem constant de situația din România, un recent sondaj INSCOP arată că gradul de patriotism a crescut semnificativ în ultimii 10 ani.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în noiembrie 2023, oar datele arată că 95% dintre respondenți declară că se simt mândri că sunt români, față de 83% în 2013. Doar 4,3% afirmă contrariul (comparativ cu 12,8% în urmă cu zece ani). 0,7% nu știu sau nu răspund la această întrebare (comparativ cu 4,2% în 2013).
49,7% dintre români spun că obișnuiesc să arboreze tricolorul acasă de ziua națională (față de 26,3% în 2013), în timp ce 49,9% declară că nu au acest obicei (față de 71,5% în 2013). Conform INSCOP, persoanele cu studii primare, locuitorii regiunilor Sud Muntenia și Centru obișnuiesc să arboreze tricolorul acasă de ziua națională într-un procent mai ridicat decât alte categorii socio-demografice.
În opinia a 93,6% dintre respondenți, a fi român presupune să vorbești limba română, în timp ce 5,7% resping o asemenea idee iar 0,7% nu știu sau nu răspund.. A fi român înseamnă pentru 90,6% dintre respondenți să ai cetățenie română, în timp ce 8,7% sunt în dezacord cu afirmația prezentată iar 0,7% nu știu sau nu răspund. Să ai o familie cu rădăcini românești este o condiție pentru a fi a român pentru 77,2% dintre participanții la sondaj, în timp ce 21,5% își exprimă dezacordul cu această idee, iar 1,3% nu știu sau nu răspund. Pentru 64% dintre respondenți a fi român presupune să fii creștin ortodox. Resping o astfel de idee 34,8% iar 1,2% nu știu sau nu răspund la întrebare.
Citeste si:
”Datele comparative culese de INSCOP Research în 2013, respectiv în 2023 arată foarte clar că în ultimul deceniu, sentimentul patriotic al românilor s-a întărit semnficativ pentru toate categoriile socio-demografice”, spune Remus Ștefureac, director INSCOP Research.
Sursa foto: Unsplash
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: