Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a cerut ajutor pentru a strânge 60.000 de lei, sumă cu ajutorul căreia susţine că ar putea achita cheltuielile de judecată dezvoltatorului imobiliar One Mircea Eliade Properties şi ar evita dizolvarea, scrie Agerpres.

"Mulţumim pentru reacţiile de solidaritate cu cauza Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul de ieri şi de azi. Persoanele care doresc să ajute asociaţia pot să doneze. (...) Mai avem nevoie de 60.000 lei pentru a închide obligaţiile de plată către compania One, în interpretarea cea mai extinsă", a anunţat organizaţia, vineri, într-un mesaj pe Facebook.

Dezvoltatorul imobiliar One Mircea Eliade Properties a obţinut miercuri la Judecătoria Sectorului 5 o decizie privind dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, înfiinţată de actualul primar general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Decizia instanţei vine după ce Asociaţia Salvaţi Bucureştiul nu a mai avut bani să-i plătească dezvoltatorului cheltuieli de judecată, într-un dosar în care mai multe organizaţii civice au contestat construirea unui ansamblu imobiliar în cartierul Floreasca.

"Situaţia este următoarea. La solicitarea locuitorilor din cartierul Floreasca, mai multe organizaţii neguvernamentale am contestat în instanţă proiectul imobiliar One Mircea Eliade dezvoltat de companiile One şi Auchan România. Iniţial, au existat şi câteva asociaţii de proprietari, dar au fost intimidate de compania One şi nu şi-au menţinut cererile. Au existat două dosare importante. 25248/3/2018 - în care a fost contestat acordul de mediu, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi de Asociaţia Miliţia Spirituală. 4858/3/2019 - în care au fost contestate PUZ-ul şi autorizaţia de construire, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul şi de Asociaţia SOS Oraşul. Instanţele au respins acţiunile şi au dispus următoarele cheltuieli de judecată: 95.000 lei pentru One şi 130.000 lei pentru Auchan în dosarul 25248/3/2018; 50.000 lei pentru One şi 25.000 pentru Auchan în dosarul 4858/3/2019", a explicat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

Potrivit acesteia, întrucât cele trei ONG-uri nu au putut plăti aceste sume, compania One a iniţiat acţiuni judecătoreşti de desfiinţare a acestora. "Asociaţia Miliţia Spirituală nu a putut plăti şi a fost dizolvată printr-o hotărâre definitivă. Asociaţia SOS Oraşul a strâns şi a plătit suma de 50.000 lei către One şi a solicitat respingerea acţiunii de dizolvare întrucât One îşi recuperase banii. Cu bună ştiinţă a Auchan, One a cumpărat de la Auchan şi creanţa de 25.000 lei a Auchan şi a solicitat dizolvarea SOS Oraşul şi pentru aceasta sumă. Asociaţia SOS Oraşul a strâns şi a plătit şi suma de 25.000 lei. Decizia finală în dosarul de dizolvare a SOS Oraşul va fi pronunţată în ianuarie 2024 de Tribunalul Cluj", a mai transmis Salvaţi Bucureştiul.

Organizaţia a adăugat că a reuşit să strângă şi să plătească suma de 95.000 lei către dezvoltatorul One Mircea Eliade Properties şi a solicitat apoi respingerea acţiunii de dizolvare, întrucât One îşi recuperase banii.

"Cu buna ştiinţă a Auchan, One a cumpărat de la Auchan şi creanţa de 130.000 lei a Auchan şi a solicitat dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul şi pentru această sumă. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a reuşit să strângă 70.000 lei din suma datorată iniţial Auchan şi a solicitat amânarea acţiunii de dizolvare până se lămureşte dacă trebuie să plătească cheltuielile de judecată integral sau doar jumătate acolo unde a acţionat împreună cu Asociaţia Miliţia Spirituală, dizolvată. Judecătoria Sector 5 a respins cererea de amânare şi a dispus, în primă instanţă, dizolvarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Apreciem că, dacă plătim şi restul de 60.000 lei, instanţa de apel va admite apelul şi va menţine în fiinţă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul", a mai explicat asociaţia.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri