Managementul resurselor umane este vital pentru succesul unui startup. De fapt, pentru succesul oricarei firme, indiferent de vechimea ei pe piata.

Si asta pentru ca resursa umana este cea mai valoroasa si eficienta resursa de care poate dispune un business. Antreprenorii au renuntat, deja de mult timp, sa se mai refere la angajati ca si „personal”, sau sa ignore dorintele lor de a se depasi, dezvolta si de a avea conditiile necesare pentru a face acest lucru.

Angajatii sunt considerati indivizi cu obiective si planuri unice, mai degraba decat resurse de afaceri. Resursele umane constituie un element creator, activ si coordonator al activitatilor desfasurate in cadrul companiei. Descrierea oamenilor ca fiind „resurse” le subliniaza, de fapt, importanta in orice organizatie.

Resursa umana se refera la faptul ca, in momentul in care i se creeaza conditiile necesare, orice individ poate creste si se dezvolta. Astfel, din acest punct de vedere, angajatii nu sunt o investitie asemanatoare capitalului fix sau mobil, ci pot deveni o sursa de castig pentru companie, dupa ce li se ofera oportunitatile potrivite.

Managementul resurselor umane (MRU) consta in ansamblul activitatilor orientate catre asigurarea, dezvoltarea, motivarea si mentinerea resurselor umane in cadrul organizatiei in vederea realizarii cu eficienta maxima a obiectivelor acesteia si satisfacerii nevoii angajatilor.

De aici apare intreaga esenta a managementului resurselor umane: managerii sunt invatati cum sa creeze acele oportunitati pentru oamenii din echipa, astfel incat acestia sa poata crea spatiul organizational ideal in care angajatii sa isi poata atinge potentialul maxim. Managerii de succes recunosc faptul ca oamenii sunt cei care duc la indeplinire strategiile unei companii si tot ei pot veni cu idei noi care sa conduca la dezvoltarea acesteia.

Cine poate realiza managementul resurselor umane? In afara specialistilor din departamentul de resurse umane (HR), un rol important le revine managerilor de la toate nivelurile ierarhice, pornind de la sefii de echipa, pentru ca acestia sunt cei care lucreaza direct cu oamenii, ii cunosc cel mai bine si pot gandi si oferi solutii pentru a le asigura angajatilor cele mai bune conditii pentru a se dezvolta in cadrul companiei.

Pe masura ce organizatiile se dezvolta, au de-a face cu o serie de aspecte esentiale ale managementului resurselor umane. Managerii creeaza un plan de atragere si retinere a persoanelor cu abilitati de care are nevoie compania. Implementarea acestui plan presupune recrutarea, selectia, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite si evaluarea permanenta a performantelor, pentru a se verifica daca sunt atrase obiectivele organizationale.

Planul de resurse umane este creat in concordanta cu planul strategic al companiei. Pe masura ce aceasta identifica noi oportunitati de dezvoltare este nevoie de corelarea acestora cu abilitatile de care va fi nevoie pentru acoperirea lor. Recrutarea, instruirea si programele de recompensare sunt create in vederea atragerii, dezvoltarii si pastrarii oamenilor care dispun de abilitatile necesare.

Astfel, managementul resurselor umane (MRU) este orientat spre actiune – nu se concentreaza pe descriere sau reguli. MRU subliniaza si cauta solutiile la problemele angajatilor pentru a ajuta la atingerea scopurilor organizationale si a facilita dezvoltarea si satisfactia individuala.

Totodata, MRU este orientat spre individ – fiecare angajat este tratat ca un individ distinct caruia i se ofera servicii si programe destinate sa-i satisfaca nevoile individuale.

Nu in ultimul rand, MRU este orientat spre viitor – este preocupat de obiectivele organizatiei si ajuta la indeplinirea lor viitoare de acei angajati competenti si bine motivati.

MRU poate ajuta la eficientizarea (poate fi echivalenta cu productivitatea), dar si la sporirea nivelului de eficacitate (vorbim aici despre productivitate plus satisfactie la locul de munca) a activitatii unei organizatii.

Printre obiectivele urmarite de MRU in incercarea de a ajuta organizatia sa devina eficace se numara:

  • Ajutorul dat pentru ca organizatia sa-si atinga scopurile
  • Folosirea eficienta a abilitatilor si deprinderilor fortei de munca
  • Angajati bine pregatiti si motivati
  • Sporirea nivelului de satisfactie a angajatului fata de locul de munca
  • Dezvoltarea si mentinerea unei calitati a mediului de munca ce transforma statutul de angajat intr-o organizatie intr-o situatie personala si sociala satisfacatoare
  • Mentinerea eticii profesionale
  • Introducerea schimbarilor benefice pentru indivizi, grupuri, organizatie si pentru public

In momentul in care aceste obiective sunt atinse, atunci activitatea de management a resurselor umane poate fi considerata a fi eficienta si folositoare companiei in care este implementata.

Managementul resurselor umane este un proces care consta in exercitarea a patru functii: asigurarea, dezvoltarea, motivarea si mentinerea resurselor umane. Asigurarea resurselor umane are ca scop determinarea nevoilor, strategiilor privind resursele umane ale organizatiei, inclusiv estimarea cererii si ofertei pe piata muncii. In esenta, un antreprenor trebuie sa gaseasca raspuns pentru intrebarea „de cati oameni si cu ce caracteristici avem nevoie in companie, atat acum cat si pe viitor?”.

Astfel, un manager are sarcina de a de a gasi oamenii potriviti, in numarul necesar, cu abilitatile, cunostintele si experienta necesare, in posturile potrivite, la locul si la momentul potrivit, cu un cost adecvat.

In acest moment intervin procesele de recrutare si selectie ale celor mai buni oameni pentru organizatie, urmate de integrarea noilor angajati. Pentru integrarea noilor angajati se poate stabili un mentor (fie manager, sau coleg mai experimentat) care sa-l ajute pe noul angajat sa se familiarizeze cu organizatia si sa-si inceapa parcursul de cariera in cadrul acesteia.

Functia de dezvoltare a resurselor umane are ca prim element formarea si perfectionarea angajatilor – facilitatea dezvoltarii competentelor cheie care le vor permite acestora sa exceleze in realizarea sarcinile aferente unor posturi actuale sau viitoare.

Formarea si perfectionarea angajatilor au ca scop final ajutarea acestora in atingerea unui maxim de performanta in realizarea muncii lor, precum si pregatirea lor pentru evolutia viitoare a locurilor de munca.

Functia de motivare are ca scop stimularea angajatilor in obtinerea performantelor, iar functia de mentinere consta in asigurarea acelor conditii de munca pe care angajatii le considera necesare pentru a-i determina sa ramana in cadrul companiei.

Sursa foto: Shutterstock / KieferPix

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »


Setari Cookie-uri