După o carieră solidă în IT, pasiunea lui Bogdan Georgescu pentru cafea i-a adus în 2019 titlul de vicecampion mondial la prăjit cafea, iar un an mai târziu l-a purtat pe drumul către propria sa afacere, după ce obținuse fonduri din programul Start-Up Nation. În ianuarie 2020, era gata să-și deschidă propria prăjitorie de cafea, alături de o cafenea în care oamenii să vină să deguste sortimentele prăjite chiar de el. Deși perioada de lockdown a pus sub semnul întrebării începuturile afacerii, 2022 l-a găsit pe Bogdan Georgescu la fel de ambițios, dar și cu o oameni care stau „ciorchine”, la locația de pe strada Vulturilor din București, pentru a-și lua cafea. Tânărul are ambiții mari și vrea acum să extindă afacerea într-o nouă locație.

„În 2019, în august, am găsit spațiul, cel de pe strada Vulturilor, unde am pornit prajitoria și abia în ianuarie 2020 am început să facem efectiv cafea în locația respectivă. Dar eram într-o problemă, tocmai începuse pandemia în China. Și în martie a venit și la noi. Noi ne pregăteam atunci să deschidem și cafeneaua, una de dimensiune mică. A trebuit însă să mergem mai departe pentru că noi aveam echipamentele luate, nu am avut ce face” a declarat Bogdan Georgescu, fondator Mabo Coffee.

Dacă prăjitoria a funcționat pe perioada pandemiei, cafeneaua a fost închisă, date fiind restricțiile impuse industriei HoReCa, prin care s-a limitat în nenumărate rânduri capacitatea în locații. Abia în mai 2021, la scurt timp după renunțarea la măsurile restrictive, Mabo Coffee s-a deschis oficial, în aceeași incintă cu MABO Coffee Roastery. În total, investiția inițială pentru deschiderea prăjitoriei și a cafenelei s-a ridicat la 70.000 de euro.

În pandemie, din punct de vedere al comenzilor, nu au fost probleme. În momentul acela a început online-ul să meargă foarte bine. Noi atunci aveam un site care nu era foarte bun, dar mergea bine, oamenii comandau în număr mare cafea pe site (...) Dar lumea ne-a căutat și ne-a acceptat așa cum suntem. Nu aveam atunci nici foarte multe origini la cafea pentru că încercam să ținem calitatea cât mai sus. Dar a fost greu pentru că nu au fost evenimente, era foarte greu să alegi cafeaua, era greu să fie trimisă de pe la diverși distribuitori din Europa. Am folosit un distribuitor local, partener cu noi, din România.

Bogdan Georgescu, fondator Mabo Coffee

Bogdan Georgescu

Business-ul este conturat pe trei direcții mari: cea a cafelei prăjite, distribuite către alte cafenele, care inițial reprezenta 90% din afacere, cea a coffee shop-ului și cea a zonei de online. Pentru cea din urmă, investiții mai mari s-au făcut abia în iunie 2021, când platforma inițială de Wordpress pe care se vindeau produsele începea să nu funcționeze la capacitate maximă, din cauza comenzilor care veneau în număr din ce în ce mai mare.

Citește și: Meserii noi, dar oameni puțini. De ce e greu să atragi specialiști în industria cafelei de specialitate

Pariul pe o nouă locație, în vremuri fără crize sanitare

După evoluția prăjitoriei și a cafenelei deschise pe timp de criză, Bogdan Georgescu are acum în plan să-și extindă afacerea. Noua locație urmează să fie deschisă în curând, spune antreprenorul, într-un spațiu în care a investit deja aproximativ 60.000 de euro și care va putea să găzduiască până în 100 de persoane.

E cerere foarte mare acum pe partea de cafenele și la noi și la alții. După pandemie, oamenii au vrut foarte mult să iasă din case, s-au ridicat restricțiile, nu mai trebuia mască (...) Suntem deja în lucru să deschidem o cafenea mare, cu terasă mare, care poate să acomodeze să zic până în 100 de persoane, cu tot cu terasă. Ceea ce mult pentru o cafenea. Dar lejer să stea 30 de persoane înăuntru și 50 afară. Pe cea actuală nu o închidem. Acolo vrem să punem un cuptor mai mare pentru că noi nu putem să mai terminăm de prăjit ce avem la nivel de comenzi recurente. Și în momentul în care se adaugă și alte comenzi, devine aproape imposibil.

Bogdan Georgescu, fondator Mabo Coffee

În viitor, Bogdan are în plan să-și extindă și mai mult afacerile și să deschidă o academie, unde tinerii să poată să învețe o meserie, într-un mediu în care să deprindă în mod practic o meserie, de la oameni care deja lucrează în industrie.

„Aș vedea o academie deschisă în parteneriat cu statul, pentru că el ar putea să acorde granturi. Ori el, ori UE. Școala asta ar fi interesant de făcut într-un coffee shop real, adică să înveți să pilotezi avionul în avion, să fii într-un cadru în care să poți să înveți, să ai colegi mai experimentați în jur pe care să poți să îi întrebi și să te învețe. Important e să lucrezi, să faci cafea unui oaspete. Așa se învață”, a mai precizat antreprenorul.

Vezi și: 5 francize din HoReCa cu care poți intra în lumea antreprenoriatului

Sursa foto: Bogdan Georgescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri