URBB tureaza motoarele: Vom lansa proiecte pe banda rulanta pana la inceputul sezonului

United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producatorul Tuborg, a bugetat investitii de zece milioane de euro pentru acest an in fabrica si productie si urmeaza sa “lanseze proiecte pe banda rulanta” pana la inceputul sezonului, a anuntat Shachar Shaine, presedintele companiei.

In 2017 bugetul este directionat in special spre segmentul de bere, care reprezinta circa 80% din total business.

“Anul acesta aproape am dublat investitiile, bugetul este cu 70% mai mare fata de 2016. Noi investim in tot ce face diferenta si importanta pentru consumator, in afara de capacitatea de productie. Facem imbunatatiri pe partea de calitate a berii, a ambalajului. Cel putin in doua proiecte suntem primii in Romania ca nivel de inovatie. Dozatoarele de bere in fiecare casa, despre care vorbeam anul trecut, este genul acesta de proiect, cu impact asupra consumului. Vorbim de investitii in special in bere, dar si pe partea de racoritoare”, explica Shaine, care s-a reintors anul trecut la carma operatiunilor URBB, intr-un interviu anterior acordat wall-street.ro.

Un prim proiect anuntat este lansarea berii Skol nefiltrat, in care compania a investit 1,2 milioane de euro. Noutatea o reprezinta instalatia de microfiltrare a berii, care inlocuieste procedeul de pasteurizare, asigurand prospetimea berii timp de 12 saptamani. Capacitatea noii linii de imbuteliere a Skol Nepasteurizat este intre 50.000 unitati/ora si 100.000 unitati/ora.

Compania a inceput sa lucreze la acest proiect de la finalul lui 2015. Investitia va genera o crestere cu 6% a capacitatii de productie sau 150.000 de hectolitri. In vederea sustinerii acestui proiect, compania a angajat de la inceputul acestui an 50 de oameni, echipa URBB numarand in prezent peste 750 de angajati.

Citeste si:
Producatorul Tuborg dubleaza bugetul de investitii in acest an
Tuborg dubleaza bugetul de...

“Vom produce anual intre 50.000 si 100.000 de hectolitri de bere Skol nepasteurizata. Am vizitat Polonia si am vazut ce a facut Carlsberg pe zona berilor nepasteurizate in cazul unui brand mainstream. In cinci ani au reusit sa creasca vanzarile de cinci ori pe acel brand. Vad acelasi potential si pentru piata din Romania”, a povestit pentru wall-street.ro Shachar Shaine, presedinte URBB.

Acest sortiment de bere va fi lansat oficial pe piata in urmatoarele doua saptamani, pentru inceput in Bucuresti si imprejurimi si ulterior la nivel national. Brandul va fi disponibil atat in retelele de retail, cat si in HoReCa.

“Skol nepasteurizat va fi disponibil pe piata locala si ne gandim sa extindem si pe Republica Moldova, unde vindem deja Skol. Nu este o bere cu mult alcool. Daca vrei sa vinzi de zeci sau sute de mii de hectolitri trebuie sa ai o bere cu maxim de 5,5% alcool. Polonia si Germania sunt campioane la consumul de bere nefiltrata, in Polonia aceasta categorie reprezinta 20% din 40 de milioane de hectolitri, cat este estimata piata”, a spus Shachar Shaine.

Intrebat despre evolutia business-ului URBB in primul trimestru, Shaine a afirmat ca vanzarile au urcat valoric cu 10%, sustinute de tendinta romanilor de a cumpara produse premium. In schimb, piata berii a scazut cu 2% in acelasi interval, estimeaza presedintele URBB, pe fondul conditiilor meteo nefavorabile din luna ianuarie.

Citeste si:
Interviu cu Steven van Groningen: Consolidarea este inevitabila!
Steven van Groningen: Romania...

Anul trecut, volumul pietei berii din Romania s-a mentinut la 15,8 hl, nivel atins si in 2015. Si consumul pe cap de locuitor s-a situat la nivelul anului precedent, de 80 l. Piata este impartita intre jucatori precum Bergenbier, Heineken, URBB si Ursus Breweries.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Succese »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Proprietarii berii Zaganu aproape si-au dublat profitul anul trecut