În ultimii ani, oamenii au devenit tot mai conștienți de mediul înconjurător, conștienți fiind de gradul de poluare care persistă în întreaga lume. Pentru cei dornici să admire fauna sălbatică, dar și să să sprijine comunitățile care conservă natura și care limitează impactul asupra mediului, Forbes Advisor a realizat un „indice de ecoturism” pentru a ajuta la identificarea celor mai bune locații pentru turiștii care protejează mediul sau „ecoturiști” după cum mai sunt numiți.

Indicele a măsurat diverși factori, de la numărul de specii de animale, plante, inclusiv speciile protejate aflate la 10 km distanță. Luate în calcul au fost și suprafața protejată, numărul de situri incluse în patrimoniul UNESCO, emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor, precum și calitatea aerului. Iată care sunt aceste destinații, conform timeout.com.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri