Automatizarea interacţiunii magazinelor online cu furnizorii poate genera o creştere cu 30% a vânzărilor în doar 3 luni, consideră TARA Interactive, o firmă românească de dezvoltare de software, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al companiei, instalarea unei soluţii bazată pe tehnologie RPA (Robotic Process Automation) de automatizare a interacţiunii cu furnizorii a generat creşteri de 30% ale vânzărilor unui magazin online de piese auto în doar 3 luni de la implementare.

"Clientul, un magazin online specializat în comercializarea pieselor auto, se confrunta cu dificultăţi majore legate de gestionarea timpului şi resurselor umane. Vânzările se bazau pe un proces complex de comandă, care necesita verificarea stocurilor şi a celor mai bune preţuri pe platformele a cinci furnizori diferiţi; o procedură care ocupa aproximativ 70% din timpul echipei de vânzări. Această metodă ineficientă ducea la pierderea potenţială a clienţilor din cauza răspunsurilor întârziate şi a unui client service suboptimal", spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

El a menţionat că, după o analiză amănunţită, specialiştii companiei au propus automatizarea interacţiunii cu platformele furnizorilor, soluţie care a permis nu numai accelerarea răspunsurilor oferite clienţilor, ci şi introducerea automată a comenzilor în sistemele furnizorilor atunci când clienţii acceptau termenii de livrare.

"Implementarea soluţiilor de automatizare a dus la transformări semnificative în structura operaţională a magazinului online. Echipa de vânzări, eliberată de sarcinile repetitive, s-a putut concentra pe gestionarea clienţilor mai importanţi şi pe optimizarea logistică", se arată în comunicat.

Mai mult, amortizarea investiţiei în automatizarea relaţiei cu furnizorii s-a realizat în doar patru luni, confirmând astfel valoarea adăugată a automatizării proceselor.

În prezent, doar aproximativ 5% dintre magazinele online româneşti apelează la automatizări de procese, dar asta doar în caz de forţă majoră. Potrivit analizei TARA Interactive, procentul este însă în creştere în ultimii doi ani, în contextul în care managerii shop-urilor online autohtone, predominant focalizate pe automatizări în vânzări şi marketing, încep să recunoască importanţa extinderii automatizării în toate sectoarele operaţionale, pentru optimizarea gestionării şi reducerea costurilor operaţionale.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri